La începutul lunii noiembrie, la Cluj-Napoca, a avut loc SIGMED 2025, unul dintre cele mai importante evenimente dedicate managementului calității în domeniul medical. Conferința a reunit, ca în fiecare an, toți actorii implicați în asigurarea calității serviciilor de sănătate din România și din străinătate: responsabili de managementul calității din unități medicale, manageri, directori medicali, farmaciști, reprezentanți ai autorităților locale, organisme profesionale, ai Colegiului Medicilor, ai Ordinului Asistenților, ai ANMCS, precum și organizații care contribuie la formarea profesioniștilor din domeniul calității, precum CREST.
Evenimentul a avut o componentă internațională solidă, cu experți veniți din Australia, Canada, Japonia și Israel, care au prezentat exemple de bune practici și modele internaționale de excelență în siguranța pacientului și managementul calității.
Vezi și: Ioan Simion, fondator SanConfind, a fost distins cu Premiul „Anima sana in corpore sano”
Sanconfind a onorat invitația de a participa la SIGMED 2025, reafirmând angajamentul nostru de a pune pacientul în centrul actului medical și de a ne alinia constant la cele mai înalte standarde profesionale. Cele două zile de prezentări, ateliere și dezbateri au constituit un prilej valoros de învățare și schimb de experiență.

Discuțiile din cadrul conferinței s-au axat pe:
- bune practici privind siguranța pacientului;
- prevenirea și controlul infecțiilor asociate asistenței medicale;
- comunicarea eficientă cu pacientul;
- gestionarea situațiilor de urgență medicală;
- monitorizarea pacientului în condiții de deplină siguranță;
- abordări moderne și instrumente pentru îmbunătățirea calității în sănătate.
În urma participării la SIGMED 2025, echipa Sanconfind se întoarce cu un bagaj consistent de informații și inspirație, pe care le vom folosi pentru a păstra și îmbunătăți constant calitatea actului medical, consolidând poziția noastră pe piața serviciilor de sănătate din zonă și din întreaga țară.

Evenimentul s-a încheiat cu o gală dedicată recunoașterii celor mai bune proiecte pentru siguranța pacientului, subliniind importanța inovării și a standardelor ridicate în sistemul medical.
Sanconfind rămâne ferm angajat în misiunea de a oferi pacienților îngrijire sigură, profesionistă și centrată pe nevoile lor.
