Scandalul ROMARM – Pițurcă: ”Nu comentăm faptele” spune Ministerul Economiei

Stefan Alexiu

Ministerul Economiei a transmis, luni seară, referitor la reţinerea de către DNA a directorului ROMARM, Gabriel Ţuţu, că instituţia nu comentează ”faptele ce servesc unei anchete penale în desfăşurare”. Conducerea interimară a ROMARM va fi asigurată de directorul economic, până la clarificarea situaţiei, a transmis ministerul.

 

”Având în vedere informaţiile apărute astăzi în mass-media, referitoare la audierea şi reţinerea de către DNA a directorului general ROMARM, Gabriel Ţuţu, vă transmitem faptul că Ministerul Economiei, respectiv conducerea autorităţii centrale, îşi rezervă dreptul de a nu comenta faptele ce servesc unei anchete penale în desfăşurare. Până la clarificarea situaţiei de fapt, conducerea interimară a ROMARM va fi asigurată de directorul economic”, a arătat Ministerul Economiei.

Compania Naţională ROMARM SA, înfiinţată prin Hotărârea nr. 969 din 19 octombrie 2000, este o societate de tip holding cu capital 100% românesc, aflată sub autoritatea Ministerului Economiei.

Vezi și Victor Pițurcă a fost arestat

Potrivit sursei citate, la nivelul ROMARM se aplică prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 109/2011, privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, care stipulează că autorităţile publice tutelare nu pot interveni în activitatea de administrare şi conducere a întreprinderii publice. Competenţa luării deciziilor de administrare şi a deciziilor de conducere a întreprinderii publice şi răspunderea, în condiţiile legii, pentru efectele acestora revine consiliului de administraţie şi directorilor, dacă le-au fost delegate atribuţiile de conducere, sau, după caz, consiliului de supraveghere şi directoratului.

Fostul selecţioner Victor Piţurcă şi directorul ROMARM, Gabriel Ţuţu, au fost reţinuţi de procurorii DNA, fiind acuzaţi într-un dosar care vizează achiziţii realizate în timpul pandemiei. Este vorba despre contracte pentru livrarea unor utilaje neconforme de producere a măştilor care au prejudiciat ROMARM cu peste 8,6 milioane de lei. De asemenea, este vorba despre măşti neconforme pentru MApN. În context, Gabriel Ţuţu ar fi primit 50.000 de lei.

Citeste si...  DNA despre abuzul în serviciu, în varianta Ministerului Justiției: Achitări și clasări pe bandă rulantă

Etichete:
Distribuie articol:
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *