Potrivit Hotnews.ro, guvernul ar putea amâna OUG de modificare a Codului Fiscal. Cel mai probabil, amânarea ar putea apărea ca efet al protestelor de ieri, dar și a reacției patronatelor și sindicatelor în urma anunțării modificărilor propuse pentru fiscalitate.
Guvernul urmă să se reunească astăzi în ședința extraordinară pentru adoptarea OUG pentru modificarea Codului Fiscal.
Cele mai importante schimbări erau trecerea contribuțiilor în sarcina angajatului, introducerea taxei de solidaritate și scăderea impozitului pe venit de la 16%, la 10%.
A doua amânare?
Aceasta ar fi a doua amânare, după ce vineri Guvernul a amânat ședința extraordinară în care ar fi urmat să fie aprobate modificările pomenite al fiscalității.
Cert e că dacă se renunță la trecerea contribuțiilor de la angajator la angajat, Legea Salarizării Unitare nu prea mai poate intra în vigoare din ianuarie 2018, costurile fiind insuportabile pentru buget din cauza majorărilor de salarii pentru bugetari.
Oricum, măsura a fost criticată de analiști, de sindicate, de patronate, chiar și de președinte, care a numit-o „țopăială fiscal-bugetară”.
Mai mult, CNSLR-Frăția a anunțat că va începe procedurile pentru declanșarea unei grevei generale, unul dintre motive fiind scăderea tuturor salariilor și pierderea de locuri de muncă din cauza trecerii plătii contribuțiilor sociale de la angajator la angajat.