În birourile Departamentului de Stat american și ale Ministerului rus al Apărării, oficialii se contactează pe rând la fiecare două ore pentru a verifica dacă linia funcționează. Apoi, aproape întotdeauna, domnește liniștea. Este pulsul muribund al controlului global asupra armelor nucleare, scrie The Economist.
Până în luna martie, legătura directă dintre Centrele de reducere a riscurilor nucleare (NRRC) ale celor mai mari două puteri nucleare ale lumii era plină de mesaje care se informau reciproc cu privire la mișcarea rachetelor și a bombardierelor. În conformitate cu New Start, care a intrat în vigoare în 2011 și care includea plafoane pentru armele nucleare cu rază lungă de acțiune, în 2022 au existat aproximativ 2.000 de astfel de notificări. Acum nu mai sunt. Actualizările semestriale privind numărul de focoase nucleare au încetat, de asemenea. Iar din martie 2020 nu au mai avut loc inspecții la fața locului.
Deocamdată, Rusia și America respectă în continuare limitele tratatului privind numărul de focoase. De asemenea, ele fac schimb de notificări cu privire la viitoarele lansări de rachete balistice, în temeiul unui acord anterior (au schimbat doar câteva astfel de mesaje în ultimele luni). Și încă mai primesc vești una de la cealaltă prin canale multilaterale separate și folosite pentru cele câteva zeci de acorduri care necesită notificare prin intermediul NRRC.
Cu toate acestea, lumea se îndreaptă spre o nouă cursă a înarmării nucleare. Aceasta va fi probabil mai greu de oprit decât cea din timpul Războiului Rece, nu în ultimul rând din cauza complexității descurajării tripartite care implică o Chină în ascensiune. Pericolul unei „reacții în lanț care ar distruge întreaga lume” – cuvintele rostite de Robert Oppenheimer, părintele bombei atomice, la sfârșitul filmului omonim al lui Christopher Nolan – se conturează din ce în ce mai mult.
Vezi și Zapoeojie: operatorii au trecut în starea de oprire două reactoare nucleare
Faptul că omenirea a evitat anihilarea se datorează în mare parte numeroaselor acorduri dintre America și Uniunea Sovietică, în prezent Rusia, care au limitat armele nucleare și au creat încredere, chiar dacă fiecare a păstrat mijloacele de a o distruge pe cealaltă. Aceste acorduri au redus stocul nuclear global de la 70.400 de focoase nucleare în 1986 la 12.500 în prezent.
Această eră se încheie, din patru motive principale: renunțarea de către America la acorduri, invazia Rusiei în Ucraina, acumularea de arme nucleare de către China și tehnologia perturbatoare. Începeți cu America. În 2002, președintele George W. Bush s-a retras din Tratatul privind rachetele antibalistice (care limita apărarea antirachetă), subliniind pericolele din partea Coreei de Nord și a Iranului. Iar în 2019, un alt președinte republican, Donald Trump, s-a retras din Tratatul privind forțele nucleare cu rază intermediară de acțiune (care a eliminat această categorie de rachete), invocând trișarea de către Rusia și ascensiunea Chinei.
Președinții democrați au fost mai dornici privind controlul armelor. New Start a fost negociat de Barack Obama și apoi reînnoit pentru cinci ani de Joe Biden în 2021. El limitează armele nucleare „strategice” ale fiecărei părți (arme de lungă distanță cu mare putere de distrugere) la 1.550 de focoase desfășurate și 700 de rachete balistice intercontinentale (ICBMS), bombardiere și rachete balistice lansate de pe submarine desfășurate.
Chiar și susținătorii îi recunosc defectele. New Start nu controlează armele „non-strategice” sau „tactice”, de obicei cele mai mici, destinate utilizării pe câmpul de luptă. Se crede că Rusia are 1.800 de astfel de arme, iar America doar 200. De asemenea, nu surprinde nici activitatea Rusiei în ceea ce privește lucruri precum rachetele de croazieră cu propulsie nucleară și torpilele. La rândul său, Rusia se plânge că sunt excluse arsenalele nucleare ale Marii Britanii și Franței, aliați ai Americii cu peste 200 de focoase nucleare fiecare. New Start va expira în februarie 2026 și există puține perspective de a se reactualiza acordul. În mai puțin de trei ani, ultima restricție majoră asupra arsenalului nuclear mondial ar putea fi eliminată.
De vină este invazia Rusiei în Ucraina și amenințările repetate ale acesteia de a folosi arme nucleare. Țările occidentale au înarmat Ucraina, dar nu și-au trimis propriile trupe de teama unui „al treilea război mondial”, după cum a spus Biden. În februarie, Rusia a declarat că va „suspenda” New Start, oprind notificările. America a răspuns la fel în martie și iunie. De atunci, în fiecare zi, fiecare parte a devenit mai puțin sigură în privința poziției celeilalte, amplificând riscul unei dispute nucleare, mai ales într-o perioadă de tulburări interne la Kremlin. La 22 august, Polonia a declarat că Rusia a început să mute arme tactice în Belarus.
Apoi, mai este China, care se grăbește deja să își consolideze forța nucleară. Fără a fi constrânsă de tratate, aceasta a respectat mult timp o politică de „descurajare minimă” cu câteva sute de focoase. Dar Pentagonul estimează că arsenalul său va crește până la aproximativ 1.500 de focoase până în 2035. Această cifră este aproape de limita desfășurată de New Start.
Tensiunile nucleare s-ar putea extinde și mai mult și în mod imprevizibil. India, care are o dispută de frontieră nerezolvată cu China, s-ar putea simți obligată să își mărească arsenalul, estimat în prezent la peste 160 de focoase. Acest lucru, la rândul său, ar putea determina Pakistanul, care are un număr similar, să se întărească. Coreea de Nord, cu probabil 30 de focoase, testează intensiv ICBMS-uri. Iar Iranul a devenit, de fapt, un stat nuclear emergent.
Noile tehnologii ar putea agrava situația. Rachetele hipersonice sunt mai greu de detectat și de doborât decât cele balistice. Îmbunătățirile în materie de senzori și precizie sporesc îngrijorările legate de un atac surpriză. Iar răspândirea inteligenței artificiale (IA) ridică întrebări cu privire la măsura în care un război nuclear ar putea fi purtat de computere.
Ca răspuns, America și-a fluturat sabia nucleară, chiar dacă nu a reușit să o zornăie. Submarinele sale cu rachete balistice, care de obicei se ascund nevăzute în timpul unor patrule de luni de zile, au ieșit la suprafață în ultima vreme în întreaga lume. În iulie, USS Kentucky a acostat în portul sud-coreean Busan, iar USS Tennessee a făcut escală la Faslane, în Scoția. În luna mai, comandanți navali de rang înalt din Japonia și Coreea de Sud s-au îmbarcat pe USS Maine în largul Guam. În octombrie anul trecut, USS West Virginia a apărut în Marea Arabiei, într-un aparent semnal pentru Iran, pentru o vizită a șefului Comandamentului Central al Americii.
„Serviciul tăcut” nu mai este tăcut. „Nu poți avea o forță de descurajare credibilă fără să-ți comunici capacitățile”, a declarat pentru Breaking Defense contraamiralul Jeffrey Jablon, comandantul forței americane de submarine din Indo-Pacific. „Dacă adversarul nu știe nimic despre acel factor de descurajare specific, atunci nu mai este un factor de descurajare”.
America vrea să își asigure aliații că „descurajarea extinsă” – promisiunea de a-i apăra de un atac nuclear chiar dacă aceștia renunță la armele nucleare – rămâne puternică. Unii din Polonia și Coreea de Sud doresc ca America să depoziteze bombe nucleare gravitaționale B61 în țările lor. SUA s-au împotrivit. Dar prezentarea submarinelor „boomer” servește drept avertisment pentru inamici și reasigurare pentru prieteni.
America este ocupată cu modernizarea tuturor celor trei picioare ale „triadei” sale nucleare cu noi sisteme terestre, aeriene și maritime. Un obiectiv tacit este de a revigora baza industrială nucleară pentru a produce mai multe arme în viitor, dacă va fi nevoie de ele. Unii doresc să meargă mai departe. Un document publicat în martie de Laboratorul Lawrence Livermore, un institut finanțat de guvern care, printre altele, proiectează focoase nucleare, a declarat că actuala forță nucleară americană este „doar marginal de suficientă”. America ar trebui să o extindă, atunci când New Start expiră, prin „încărcare rapidă”, desfășurând arme ținute în prezent în rezervă, de exemplu ca focoase multiple pe ICBMS; înainte de aceasta, ar trebui să demonstreze capacitatea de a face acest lucru.
America are o „capacitate de încărcare” mai mare decât Rusia. Federația Oamenilor de Știință Americani, care militează pentru minimizarea riscurilor globale, calculează că, din totalul actual de aproximativ 1 670 de focoase strategice desfășurate fiecare (utilizează reguli de numărare diferite de cele pentru New Start), America ar putea desfășura în câțiva ani 3 570, față de 2 629 pentru Rusia. Unii experți se tem că marile puteri ar putea, de asemenea, să reia testarea armelor nucleare, discutată în anii Trump.
Vorbind despre un punct de „inflexiune” în echilibrul nuclear, Jake Sullivan, consilierul pe probleme de securitate națională al lui Biden, a declarat în iunie că America este pregătită să discute despre controlul armelor cu Rusia și China „fără condiții prealabile”. Niciuna dintre ele nu se grăbește să accepte oferta sa. Având în vedere pierderile grele suferite în Ucraina, Rusia este fie prea afectată, fie prea dependentă de armele nucleare pentru a lua în considerare un nou acord. China, la rândul său, pare neinteresată de limite, posibil până când nu va atinge paritatea cu America.
Într-adevăr, paritatea a stat la baza controlului armelor între America și Rusia. Dar este mai greu de convenit atunci când sunt implicate trei puteri. America, în special, se teme că Rusia și China s-ar putea alia împotriva sa, având în vedere că au declarat o „prietenie fără limite” și efectuează patrule aeriene și maritime comune. Sullivan insistă că America nu are nevoie „să fie mai numeroasă decât totalul combinat al concurenților noștri” pentru a-i descuraja. Cu toate acestea, presiunea pentru ca America să își mărească numărul de soldați s-ar putea dovedi irezistibilă, susține James Acton de la Carnegie Endowment for International Peace, un think-tank american. Atâta timp cât politica de țintire a Americii se bazează pe „contraforță” – îndreptarea armelor nucleare către siturile nucleare ale celorlalți pentru a le neutraliza – asta va însemna că America va avea nevoie și de mai multe arme.
Eric Edelman, fost subsecretar de stat la Pentagon în timpul președintelui Bush, are o altă opinie, amintind de calculele din timpul Războiului Rece privind capacitatea de a absorbi o primă lovitură și de a putea în continuare să provoace daune inacceptabile unui inamic: „Dacă ai doi adversari cu câte 1.500 de arme fiecare și unul dintre ei a lansat o lovitură, iar tu te descurci, apoi ripostezi, ce rezervă îți mai rămâne pentru a face față celuilalt adversar?”. El adaugă: „Încă nu știm cu adevărat care este numărul corect.”
Având în vedere perspectivele slabe ale unor noi tratate de limitare a armelor nucleare, America explorează acorduri mai puțin formale cu China pentru a preveni transformarea crizelor în conflicte. Sullivan a propus, de exemplu, extinderea sistemului de linii telefonice directe și de notificări cu Rusia la toți cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate al ONU. Dar răspunsul Chinei a fost descurajant. El l-a rezumat astfel: „Dacă porți centura de siguranță într-o mașină, vei fi stimulat să conduci mai repede și mai nebunește, iar apoi vei avea un accident. Deci, într-un fel, mai bine să nu ai centura de siguranță”.
Controlul utilizării inteligenței artificiale este și mai dificil, având în vedere că aceasta nu poate fi văzută și contabilizată așa cum e cazul ICBMS-urilor. Chiar dacă IA poate ajuta la luarea deciziilor, America, Marea Britanie și Franța au făcut presiuni pentru o normă care să prevadă că trebuie să existe întotdeauna „un om în buclă” atunci când vine vorba de utilizarea armelor nucleare.
Înapoi la Departamentul de Stat, NRRC-ul american rămâne cu personal complet, cu 40 și ceva de persoane care se ocupă de linii, sperând la vremuri mai bune între Washington și Moscova. Un vorbitor de limbă rusă este întotdeauna la îndemână. Într-o lume mai înțeleaptă, ar exista și un vorbitor de chineză. În film i se spune lui Oppenheimer că le-a dat oamenilor „puterea de a se autodistruge”. Întrebarea care se pune acum este dacă omenirea mai are puterea de a se salva în fața noilor coșmaruri nucleare.
