Se rupe PSD

0

Structurați în grupuri de interese, urmașii lui Ion Iliescu se dezbină fără instigatori din exterior. Partidul Social Democrat, format din politicieni care se răzgândesc și dau ordonanțe noaptea și își demit propriile guverne, se divizează. Dușmanii partidului stat sunt chiar liderii acestuia, care își reglează conturile pe banii românilor. 

Citiți și Liviu Dragnea prezent la Ceremonia comemorativă a Centenarului Bătăliei de la Mărăşeşti

Europarlamentarul Cătălin Ivan consideră că Liviu Dragnea și Victor Ponta sunt responsabili de o posibilă scindare a Partidului Social Democrat, susținând că aceștia par să reușească acum “ce nu au reușit dușmanii partidului”.

“În acest moment sunt două forțe care pot rupe partidul. Pe de o parte, Liviu Dragnea dă afară din partid sau îi izolează pe toți cei care nu sunt de acord cu el. Sub conducerea lui Liviu Dragnea, PSD este scindat între sud și restul țării, între cei veniți din PRM, PD sau de oriunde din altă parte și pesediștii vechi. Pe de cealaltă parte, Victor Ponta și-a creat propriul proiect politic și încearcă să strângă toți nemulțumiții în noul partid. Mai pe scurt, ultimii doi președinți ai PSD, mai mult sau mai puțin legitim, par să reușească acum ce nu au reușit cei mai înverșunați dușmani ai partidului, nici măcar Traian Băsescu, în atâția ani de lupte dure”, a scris Cătălin Ivan pe Facebook.

Europarlamentarul face un apel la unitate și le cere social-democraților să-i asculte “mai des” pe votanții partidului.

“Ar trebui să-i ascultăm mai des pe cei care ne votează de ani de zile, indiferent cine a condus partidul, indiferent de câte ori i-am dezamăgit, fără să înțeleagă luptele noastre interne, de multe ori sterile. (…) Proiectul pe care îl vom propune în toamnă va fi despre unitatea partidului. Despre un alt mod de a face politică. Despre dialog intern, șanse egale, democrație internă. Despre tot ce ar trebui să ne unească și să ne facă mai puternici. Din toamnă vom vorbi despre un PSD al tuturor, și al celor de lângă Dragnea, tot mai puțini, și al celor care au construit acest partid, dar mai ales al celor care pot să aducă o viziune nouă în politică românească”, a afirmat Cătălin Ivan.

Victor Ponta a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Liviu Dragnea, despre care spune că „a luat-o razna” și că s-a înconjurat de oportuniști, cu trei excepții: Lia Olguța Vasilescu, Carmen Dan și Sevil Shhaideh.

“Cred că un om, când decide singur tot, o ia razna. Și cred că Dragnea a luat-o razna mai repede”, a spus Ponta, la Realitatea tv, arătând că nu exclude varianta reîntoarcerii sale în PSD, în cazul în care Liviu Dragnea va fi înlăturat din conducere.

“Atât timp cât Dragnea ține controlul ăsta în PSD, nu pot să fiu util. Doar m-au folosit în campanie, a doua zi m-ați sunat mai mult decât Dragnea. (…) Când a spus că-i place de Grindeanu, i-am spus Sorin, pregătește-te. Dacă vă spune că vă iubește, sigur își pregătește cuțitul să vă înjunghie. E o modă teleormăneană”, a mai spus Victor Ponta.

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele