Servim patria, acum şi în rate!

Alexandru Ionescu

Utopicul program de guvernare, plămădit în laboratoarele secrete din subsolurile PSD, care a scârţâit serios din prima secundă de aplicare, a început să dea primele rateuri majore. Între două promisiuni neonorate şi trei iniţiative  economice care scot instantaneu lumea în stradă, guvernul a început să simtă textura fundului sacului de unde se scot banii de salarii. Neoficial, oficial economia duduie.

Primii ghinionişti sunt militarii, care îşi vor lua luna aceasta lefurile în mai multe tranşe, pe motiv de lipsă de comunicare. Viața e dură, patria trebuie servită necondiționat.  Mai multe  categorii de salariaţi de stat nu vor dormi foarte liniștiți în această seară. Profesorii nu se pun, au luat atât de multe „ţepe„ încât sunt deja imuni.

Ministrul Apărării, Țuțuianu,  a demisionat, dar să nu ne facem iluzii legate de dreptate și onoare în condițiile în care alt ministru, al Muncii, se face că plouă și că nu a auzit de respectivele probleme.

Pensionarii ar trebui să fie foarte atenți la un mesaj dintr-un serial pe care nu-l urmăresc (Urzeala tronurilor): winter is coming (vine iarna)! Și nu e vorba nici de  anotimp și nici de iarna biologică.

Promisiunile nu țin de foame și în general greșelile se decontează!


Citeste si...  Simptome ale autismului
Distribuie articol:
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *