Shein a anunţat, în documentele depuse pentru oferta publică iniţială (IPO) din Hong Kong, că operaţiunile sale din Statele Unite sunt investigate de Comisia Federală pentru Comerţ (FTC), pentru prima dată făcând publică existenţa anchetei, transmite CNBC.
Compania, fondată în China, nu a precizat obiectul investigaţiei şi nici rezultatul probabil al acesteia.
Shein a arătat că cooperează cu autoritatea americană şi a avertizat că investigaţia s-ar putea încheia printr-o înţelegere care ar putea implica plata unor sume importante, cu un impact semnificativ asupra situaţiei sale financiare şi a rezultatelor operaţionale.
FTC a refuzat să comenteze cazul, iar Shein nu a oferit detalii suplimentare.
Posibile suspiciuni privind practicile comerciale
FTC este principala autoritate americană pentru protecţia consumatorilor şi investighează practici comerciale considerate înşelătoare sau incorecte.
Diana Buzoianu: S-a adoptat în Guvern Strategia privind conservarea biodiversităţii
În trecut, instituţia a analizat cazuri privind taxe ascunse, recenzii manipulate, politici de livrare şi rambursare, protecţia datelor personale şi aşa-numitele ”dark patterns” – tehnici de design care influenţează consumatorii să cheltuiască mai mult sau să ofere mai multe date personale.
Aplicaţia Shein utilizează frecvent cronometre pentru promoţii, reduceri de scurtă durată şi mecanisme de tip joc pentru a crea un sentiment de urgenţă în rândul cumpărătorilor.
