AUR va ataca la Curtea Constituţională hotărârea prin care se modifică Regulamentul Camerei Deputaţilor, a anunţat miercuri liderul deputaţilor Alianţei pentru Unirea Românilor, George Simion, care a adăugat că va încălca acest regulament „zi de zi”.
„Voi încălca sistematic regulamentul acesta neconstituţional, până la pronunţarea Curţii Constituţionale asupra acestei decizii. (…) Când a fost vorba să pună pumnul în gură opoziţiei au depus şi au convocat Biroul permanent ieri, la 17,30, în afara orelor de program şi astăzi, la ora 13,00, merge spre publicare la Monitorul Oficial. Vom ataca la Curtea Constituţională în totalitate această hotărâre şi suntem convinşi că ne va da Curtea dreptate. Dar până atunci o să încalc în fiecare zi, zi de zi, acest regulament care vrea să ne acopere gura. Nu poate să ne reducă la tăcere, suntem un partid de opoziţie, şi în ale legislaturi au fost diferite cazuri care au fost sancţionate punctual, nu ca la colectiv, ca la colhoz”, a declarat George Simion, la finalul şedinţei de plen a Camerei Deputaţilor.
El a susţinut că „există pentru fapta de lovire, care nu a existat” posibilitatea de a ajunge în instanţă şi de a fi pedepsit, iar pentru fapta de defăimare se poate plăti. „Adică, dacă domnul Virgil Popescu nu este hoţ, este liber, şi sunt bucuros să merg în instanţă să dovedesc că este hoţ”, a spus Simion.
Deputatul a admis că încalcă legea zilnic pentru că nu poartă mască de protecţie, la fel ca şi alţi colegi.