Simona Halep a trecut în optimile Indian Wells, după o victorie foarte dificilă cu ucraineanca Kateryna Kozlova, scor 7-6, 7-5.
Simona Halep (2 WTA) a avut parte de un meci neașteptat de dificil în fața unei Kateryna Kozlova pusă pe alergat. Cu niște scurte de mare efect și un joc defensiv care a amintit chiar de jucătoarea aflată pe locul secund în clasamentul WTA, Kozlova a demonstrat că merită să fie mai sus decât locul 114 pe care îl ocupă în acest moment.
Citeste aici despre marsul Libertatii Secuiesti
Ambele jucătoare au avut probleme la serviciu (Simona a făcut 6 break-uri, Kozlova 5) și au făcut foarte multe erori neforțate (Simona 29, dintre care 21 în primul set; Kozlova a avut 36). Jucătoarea din Ucraina a reușit să împingă de fiecare dată setul în prelungiri, chiar dacă a fost condusă cu 5-3 în primul și cu 5-2 în cel de-al doilea, însă Simona a fost mai atentă în momentele cheie, s-a impus cu 7-6(3), 7-5, după o oră și 48 de minute și s-a calificat în optimi.
„Mulțumesc fanilor care au venit să mă susțină, datorită lor am reușit să câștig azi. Am avut multe emoții când am jucat pe această arenă mare, am încercat să fac totul pentru victorie. Sunt întotdeauna emoționată când joc pe aceste arene mari. Vreau întotdeauna să joc mai bine. Nu mai jucasem împotriva ei. Nu mi-a fost ușor să îmi găsesc ritmul. Nu a fost ușor. Bine că am câștigat meciul în două seturi. Nu am mai jucat împotriva ei și a fost greu să găsesc ritmul, dar sunt mândră că am reușit să trec”, a explicat Simona la final, pe teren.