Simona Halep a trecut în turul trei la Australian Open

Stefan Alexiu

Simona Halep a trecut în turul trei la Australian Open, cu brazilianca Beatriz Haddad Maia, locul 83 WTA. Locul 15 WTA şi cap de serie numărul 14, n-a avut nici o problemă în meciul cu Haddad Maia, pe care l-a dominat categoric din start, reușind victoria cu 6-2, 6-0, într-o oră și șase minute de joc.

 

Vezi pe Casoteca.ro/magazin cât costă un purificator de aer capabil să distrugă Sars-Cov-2

În turul trei, Simona Halep va evolua cu Danka Kovinic din Muntenegru, cea care a învins-o joi pe Emma Răducanu.

Cele două jucătoare s-au mai întâlnit o dată, în 2016, la Bucureşti, în sferturi, când jucătoarea română s-a impus cu scorul de 6-4, 6-2.

- Publicitate -

Simona Halep a fost finalistă în 2018 la Melbourne Park, fiind întrecută în ultimul act de Carlone Wozniacki, scor 7-6 (2), 3-6, 6-4. La ediţia din 2021, românca a fost eliminată în sferturi de Serena Williams, cu 6-3, 6-3.

Traseul Simonei spre fazele superioare s-a ușurat după ce favoritele Garbine Muguruza, Anett Kontaveit și Elena Rybakina au fost eliminate de pe jumătatea sa de tablou.

Distribuie articol:
Informateca