Sindicaliștii au sesizat Parchetul în legătură cu corupția din TVR

0

Sindicatul Român al Jurnaliştilor MediaSind – Filiala TVR a depus mai multe plângeri şi denunţuri penale la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, solicitând cercetarea eventualelor fapte de corupţie atribuite conducerii Societăţii Române de Televiziune – SRTV, conform unui comunicat al SRJ MediaSind.

Sindicatul semnalează “existenţa unui presupus abuz în serviciu prevăzut de art. 297 Cod Penal în cazul încălcării de către preşedintele-director general SRTV, Doina Gradea, şi de către coordonatorii Departamentelor Resurse Umane şi Juridic a Convenţiilor OIM şi Directivelor UE în privinţa relaţiilor de muncă, a legislaţiei interne privind dialogul social, a Hotărârii Consiliului de Administraţie nr 69/24.06.2019 prin împiedicarea în data de 12 iulie 2019, cu ajutorul jandarmilor, a accesului reprezentanţilor FAIR – MediaSind abilitaţi de lege să participe la şedinţa Consiliului de Administraţie în care se discutau probleme de interes profesional, social şi economic pentru angajaţii instituţiei publice. Contrar Sentinţei TMB nr. 7 FED/2017 şi a Hotărârii CA nr. 69/2019, cele trei persoane ce ocupă funcţiile de conducere menţionate mai sus au hotărât, de la sine putere, că “participarea reprezentanţilor Sindicatului Român al Jurnaliştilor MediaSind sau ai Federaţiei Cultură şi Mass-Media FAIR-MediaSind la şedinţele consiliului de administraţie al SRTv sau la cele ale comitetului director SRTv/comitetelor directoare din cadrul studiourilor teritoriale ale SRTv este nelegală” – conform adresei nr. C/499 trimisă de SRTv organizaţiei noastre”. “În momentul în care reprezentanţilor noştri li s-a permis, după aproximativ 90 minute de proteste, accesul la şedinţa CA, Preşedintele-Director General a supus la vot Revocarea Hotărârii nr. 69/2019 privind constatarea reprezentativităţii FAIR-MediaSind în SRTV. După expunerea argumentelor FAIR-MediaSind susţinute cu documente oficiale, Consiliul de Administraţie a respins propunerea de revocare, singurul vot “pentru” fiind doar al preşedintelui-director general Doina Gradea”, se mai spune în comunicat.

MediaSind mai reclamă existenţa unui presupus abuz în serviciu prevăzut de art. 297 Cod Penal prin discriminarea organizaţiei în raport cu celelalte organizaţii apropiate/controlate de către actuala conducere şi existenţa unui presupus abuz în serviciu prevăzut de art. 297 Cod Penal în cazul încălcării, în mai multe cazuri, de către conducerea SRTV, a prevederilor HG nr 714/2018 privind drepturile personalului instituţiilor publice în cazul delegărilor şi detaşărilor. Aceştia menţionează şi existenţa unui presupus abuz în serviciu prevăzut de art. 297 Cod Penal prin nerespectarea transparenţei decizionale, a prevederilor Legii nr. 544/2001 şi a prevederilor Ordonanţei nr. 26/2012 care interzic expres instituţiilor publice să achiziţioneze servicii juridice dacă au înfiinţate compartimente de profil. Pe rolul Tribunalului Bucureşti există mai multe cauze privind nerespectarea de către conducerea TVR a legii privind informaţiile de interes public, printre care se află şi cea privind contractele încheiate cu diverse case de avocatură. Pe fond, Tribunalul Bucureşti a admis cererea SRJ MediaSind privind punerea la dispoziţie a contractelor cu casele de avocatură, iar SRTV a făcut recurs, susţinând că SRJ Mediasind nu are personalitate juridică!

Plângerile mai fac referire la existenţa unui presupus abuz în serviciu prevăzut de art. 297 Cod Penal în cazul cheltuielilor discreţionare privind organizarea Festivalului Cerbul de aur – ediţia 2018 şi a altor evenimente, precum şi în cazul folosirii în interes propriu a bunurilor instituţiei. Şapte membri ai Consiliului de Administraţie au reclamat Comisiilor de Cultură ale Parlamentului lipsa de transparenţă a preşedintelui – director general SRTV în cheltuirea banilor publici, existenţa unui presupus abuz în serviciu prevăzut de art. 297 Cod Penal în ceea ce priveşte organizarea unor concursuri de angajări cu “dedicaţie”, fără participarea reprezentanţilor organizaţiei sindicale, sau angajări suspecte a unor membri CA şi existenţa unui presupus abuz în serviciu prevăzut de art. 297 Cod Penal în ceea ce priveşte pierderea unor contracte privind organizarea unor evenimente-etalon pentru Televiziunea Română, cum ar fi Festivalul George Enescu, sau diverse evenimente sportive etc, în favoarea unor grupuri de interese şi entităţi private.

Citește și: Udrea, înapoi pe drumul tribunalelor. Acum, procesul privind finanţarea campaniei electorale din 2009

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele