Site-urile oficiale ale guvernului rus se confruntă cu atacuri cibernetice fără precedent şi fac eforturi tehnice pentru a filtra traficul străin, a comunicat, joi, Ministerul rus al Digitalizării, citat de agenţia de ştiri de stat TASS.
Entităţile guvernamentale ruse şi companiile de stat au fost ţinta atacurilor cibernetice în urma războiului din Ucraina. Site-urile Kremlinului, compania aeriană Aeroflot şi principa bancă din Rusia, Sberbank, au înregistrat întreruperi sau probleme temporare de acces în ultimele săptămâni.
Ministerul lucrează pentru a se adapta la noile condiţii, pe măsură ce atacurile cibernetice cresc, potrivit comunicatului publicat de instituţie.
”Dacă în trecut puterea lor în momentele de vârf atingea 500 de gigaocteţi, acum este la 1 teraoctet. Este de două până la trei ori mai puternic decât cele mai grave incidente de acest gen care au fost raportate anterior”, se mai arată în comunicat.
Pe măsură ce Rusia devine din ce în ce mai izolată de sistemele financiare globale şi lanţurile de aprovizionare, guvernul a propus o serie de măsuri pentru a sprijini sectorul IT.
UE va plăti pentru război, dar factura nu va fi împărțită în mod egal