Situaţia aprovizionării cu combustibili este ”critică” în Ungaria, unde cererea a crescut vertiginos, iar cumpărarea indusă de panică a dus la un deficit de ofertă pe piaţă, a afirmat marţi grupul de petrol şi gaze MOL, adăugând că singura soluţie este crearea condiţiilor pentru creşterea importurilor.
Furnizorii străini au redus livrările de combustibili către Ungaria de când guvernul a plafonat preţul benzinei şi al motorinei la 480 de forinţi (1,22 dolari) pe litru, în urmă cu un an.
”MOL rămâne dedicat angajamentului de a menţine securitatea aprovizionării cu propriile produse, totuşi asigurarea completă a aprovizionării pe piaţă nu poate fi realizată fără creşterea importurilor de produse în mediul actual”, a spus compania într-un comunicat.
Directorul general al MOL, Gyorgy Bacsa, a adăugat ulterior, într-o declaraţie trimisă prin e-mail, că MOL încearcă să importe mai multe produse de la rafinăria sa din Slovacia, dar ”a atins limitele capacităţilor sale logistice”.
Compania a declarat luni că în weekend s-a confruntat cu un deficit de stocuri de combustibil în aproape întreaga sa reţea de staţii de alimentare, deoarece mulţi oameni au început să cumpere şi să depoziteze din cauza panicii.
Zelenski îl invită pe Musk “pacificatorul” în Ucraina
Plafonul pentru preţul combustibilului se aplică în prezent şoferilor de vehicule private, vehiculelor agricole şi taxiurilor şi urmează să expire la sfârşitul lunii decembrie.