Sondaj: Majoritatea americanilor sunt solidari cu protestele și dezaprobă reacția lui Donald Trump

Radulescu Cosmin

Șase din zece americani sunt solidari cu protestele care au loc de opt zile, la nivel național în SUA, în legătură cu moartea în arestul poliţiei a unui bărbat de culoare neînarmat şi dezaprobă reacţia preşedintelui Donald Trump cu privire la aceste manifestări, arată un sondaj de opinie realizat de Reuters/Ipsos.

 

Demonstraţiile, dintre care unele au devenit violente, au început săptămâna trecută după ce un poliţist din Minneapolis a fost filmat apăsându-l cu genunchiul pe gât pe George Floyd timp de aproape nouă minute, chiar şi după ce victima a părut să îşi piardă cunoştinţa. Poliţistul a fost inculpat pentru omor.

Conform sondajului efectuat luni şi marţi, 64% dintre americani adulţi „sunt solidari cu persoanele care protestează acum”, în timp ce 27% şi-au exprimat dezaprobarea şi 9% s-au declarat indecişi.

Sondajul relevă riscurile politice pentru Trump, care a adoptat o poziţie dură faţă de proteste şi a ameninţat să desfăşoare armata pentru a combate violenţele.

Liderul republican de la Casa Albă se va confrunta cu democratul Joe Biden în alegerile prezidenţiale din noiembrie.

Peste 55% dintre americani au spus că dezaprobă modul în care Trump gestionează protestele. Numai o treime aprobă acţiunile sale în contextul manifestaţiilor, un procent sub nivelul de aprobare a activităţii sale generale ca preşedinte, care este de 39%, relatează Agerpres.

 

Răspunsul lui Trump la proteste îi nemulțumește și pe republicani 

 

Un alt sondaj Reuters/Ipsos arată că avansul lui Biden în faţa lui Trump în rândul votanţilor înregistraţi a crescut la 10 puncte procentuale, cea mai mare diferenţă de când fostul vicepreşedinte a devenit în aprilie candidat al Partidului Democrat la Casa Albă.

Citeste si...  Trump nu va participa la dezbaterile pentru alegerile primare ale Partidului Republican

Astfel, 47% dintre votanţii înregistraţi spun că intenţionează să voteze cu Biden la scrutinul de la 3 noiembrie, comparativ cu 37% pentru Trump.

De două ori mai mulţi votanţi independenţi au spus că dezaprobă reacţia lui Trump la proteste. Chiar şi printre republicani, numai 67% au afirmat că aprobă felul în care el a răspuns la situaţia actuală, un procent semnificativ mai mic decât nivelul de 82% care apreciază activitatea sa în general la Casa Albă.

Sondajul Reuters/Ipsos privind protestele a fost realizat online, în engleză, în întreaga ţară şi a adunat răspunsuri de la 1.004 americani adulţi. Marja de eroare a sondajului este de plus/minus 4 puncte procentuale.

Realizat tot luni şi marţi, sondajul privind activitatea generală a lui Trump şi alegerile din noiembrie a adunat răspunsuri de la 1.113 americani adulţi şi are o marjă de eroare de plus/minus 3 puncte procentuale.


Distribuie articol:
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *