Sorin Blejnar a fost condamnat la șase ani de închisoare!

0
Fostul șef al fiscului Sorin Blejnar a fost condamnat la șase ani de închisoare cu executare pentru trafic de influență, transmite digi 24. Decizia nu e definitivă. 
Judecătorii Tribunalului București au menținut și controlul judiciar și au dispus sechestru pe bunurile lui Blejnar.
Sechestrul a fost dispus pe bunurile fostului șef ANAF până la concurența sumei de 12.513.894 lei. Decizia poate fi contestată.
Sorin Blejnar, fostul șef ANAF, a fost trimis în judecată de către DNA Ploiești, în anul 2016, sub acuzația de trafic de influență. Potrivit procurorilor, “în cursul anului 2011, în contextul iniţierii unor proceduri de achiziţii publice la nivelul A.N.A.F., inculpatul Blejnar Sorin, în calitatea mai sus menţionată, a acceptat din partea unui om de afaceri promisiunea unui procentaj de 20% din valoarea unor contracte ce urmau a fi încheiate la nivelul instituţiei publice respective.
Banii respectivi urmau să-i fie remişi inculpatului în schimbul exercitării influenţei sale asupra unui subaltern, pentru ca acesta să gestioneze procedurile de atribuire a contractelor respective astfel încât aceste contracte să fie obţinute de firma omului de afaceri”, spun procurorii.
Potrivit sursei citate, “în perioada noiembrie 2011 – ianuarie 2012, inculpatul Blejnar Sorin şi celălalt funcţionar implicat în acest demers au primit suma totală de 13.172.520 lei, prin intermediul unei firme cu comportament tip,,fantomă” controlate de aceştia cu care societatea omului de afaceri a încheiat mai multe contracte fictive. Din această sumă de bani, inculpatului Blejnar Sorin i-a revenit efectiv suma de 12.513.894 lei”.
În 2016, fostul presedinte al ANAF Sorin Blejnar a fost condamnat de Curtea de Apel Bucuresti la cinci ani inchisoare cu executare în dosarul ”Motorina”.
De Vlad Mitu

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele