Șpagă și zacuscă pentru ”digestia” unei asociații din lumea materialelor de construcții

Alexandru Ionescu

Șpăgile merg bine, în caz că exista îngrijorare, ar fi momentul să ne liniștim. Metodele sunt vechi, raioanele sunt noi, bani, desigur, negri, pentru zile albe, iar toate acestea se aplică și în lumea construcțiilor.

Poveste e complicat de simplă. Claudiu Georgescu, președintele Asociației Producătorilor de Materiale de Construcții a fost înregistrat de jurnaliști când cere șpagă din fonduri europene: „O parte este a ta și două sunt ale noastre! E împărțire la 3, ce Doamne, iartă-mă!Noi luăm niște bani de la tine și îi ducem în altă parte că nu-i ținem noi”.

Șantajat să întoarcă 9.000 de lei dintr-un contract de 21.000 de lei, un IT-ist s-a adresat ziarului Libertatea pentru a-l face popular pe domnul Georgescu.

După ce APMCR a accesat fonduri europene prin Programul Operațional Capacitate Administrativă pentru proiectul care viza „promovarea de soluții care să conducă la creșterea accesibilității clădirilor de locuit” și a lansat o invitație de participare pentru „realizarea de servicii IT” în valoare de 21,848 de lei, firma Blue Wave Design SRL, a programatorului Emil Alexe a câștigat contractul al cărui obiect era realizarea unui site, mentenanța și actualizarea de conținut. Managerul proiectului european este președintele asociației, Claudiu Georgescu,care îl cheamă pe programator, joi, 14 martie 2018, de dimineață, la sediul Asociației Producătorilor de Materiale de Construcții, pentru a-i solicita întoarcere unor bani pe un circuit nenatural. Discuția trebuie finalizată într-un supermarket, unde președintele de asociație mimează că e dornic să cumpere niște zacuscă, bio, la borcan.

Președintele cere, programatorul refuză, șpaga rămâne la nivel de propunere.

Întreaga poveste în ziarul Libertatea.


Citeste si...  Noua lege de organizare judiciară combinată cu OUG-ul lui Tudorel Toader riscă să arunce în aer activitatea DNA
Distribuie articol:
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *