Evenimentul emblematic Startarium PitchDay anunță demararea înscrierilor pentru cea de-a cincea ediție, care se va desfășura sub o nouă identitate – Românii sunt antreprenori. Românii sunt antreprenori este o competiție Startarium, inițiată de Impact Hub Bucharest și ING Bank, susținută de Pluxee. Noul concept celebrează spiritul antreprenorial național, aduce competiția mai aproape de publicul larg și încurajează cât mai mulți antreprenori și viitori antreprenori să se înscrie pentru șansa de a câștiga premii cumulate în valoare de 100.000 de Euro, nerambursabili.
Ediția de anul acesta vine cu o serie de noutăți suplimentare: introducerea unor categorii noi precum votul de popularitate („Ideea ta”), în care participanții sunt invitați să își prezinte ideea de afacere printr-un video de maximum 60 de secunde, dar și categorii dedicate afacerilor la început de drum și celor cu operațiuni în desfășurare.
Românii sunt antreprenori aduce cu sine și simplificarea procesului de aplicare: în categoria Ideea ta se poate înscrie orice antreprenor aspirant, care are o idee de afaceri în care crede, pentru șansa de a câștiga unul dintre cele 10 premii dedicate. Pentru societățile existente, organizatorii evenimentului au creat două categorii distincte: cea de startupuri („Startup”), pentru companii cu o vechime între 1 și 3 ani, și cea de operațiuni în derulare („Running ops”), dedicată afacerilor mai mult de 3 ani de activitate.
„După trei ani de pauză a Startarium PitchDay, una dintre cele mai cunoscute competiții din România dedicate startupurilor, ne bucurăm să o relansăm sub o nouă identitate, dar cu același scop: celebrarea spiritului antreprenorial, reconfirmarea diversității și potențialului ideilor bune de business, a eforturilor startupurilor de a transforma ideile în afaceri de succes și ca o dovadă că există companii care au demonstrat că pot crește și evolua.
Startarium, cea mai mare platformă de educație antreprenorială din România, este aici pentru toți acești antreprenori. Prin competiția <Românii sunt antreprenori>, alături de partenerii noștri, ING Bank și Pluxee, oferim o rampă de lansare, vizibilitate și premii în valoare totală de 100.000 Euro celor care fac ca lucrurile să se miște, de la antreprenori aspiranți la cei care au business-uri mature.”, a declarat Vlad Craioveanu, CEO și Cofondator Impact Hub Bucharest.
Competiția descoperă idei de business, susține antreprenori, sărbătorește afaceri de succes
Cei care vor să concureze în cadrul celei de-a cincea ediții a competiției Startarium sunt invitați să se înscrie pe platforma dedicată (www.startarium.ro), până la data de 12 noiembrie.
Pentru înscrierea în categoria dedicată voturilor de popularitate – Ideea ta, antreprenorii vor încărca în platformă un video, care odată validat de către echipa organizatorilor, va intra în etapa de strângere de voturi. Se vor acorda 10 premii x 1000 Euro acelor antreprenori care vor strânge cel mai mare număr de voturi, în timp ce, premiile dedicate afacerilor din categoriile Startup & Running ops vor fi oferite în baza unui proces de jurizare. Decizia va aparține unui juriu format din mentori Startarium, oameni de afaceri și reprezentanți ai mediului corporate.
Din totalul înscrierilor, juriul va selecta 35 de afaceri în categoria de Startup și 21 în categoria Running Ops, care vor intra în semifinală. În ziua marelui eveniment, 7 finaliști din fiecare categorie vor urca pe scena Românii sunt antreprenori pentru susținerea pitch-ului în fața juriului, publicului și a presei. Dintre aceștia, juriul va selecta câte 2 câștigători per categorie, care vor primi premii totale în valoare de 90.000 Euro, nerambursabili.
Evenimentul își propune de asemenea să celebreze afacerile de succes, aducând în fața publicului povești inspiraționale ale antreprenorilor cu superpotențial, acei viitori unicorni ai României. Românii sunt antreprenori va avea loc pe 29 noiembrie, la Radisson Blu Hotel.
„ING susține creșterea startup-urilor și a micilor companii și depune eforturi continue pentru a le oferi soluții personalizate, simple, relevante, și, în măsura în care este posibil, disponibile instant prin canalul nostru digital ING Business. Sănătatea financiară a clienților este unul dintre pilonii noștri principali, de aceea sprijiim programele de mentorat și de consultanță dedicate antreprenorilor care doresc să își crească afacerea. Așadar, suntem încântați să reluăm una dintre cele mai importante competiții pentru antreprenorii la început de drum din România, cunoscută până acum ca <Startarium PitchDay>. Ne propunem să construim oportunități pentru toți cei care sunt sau aspiră să devină antreprenori, atât pentru cei care au o idee pe care vor să o transforme în business, cât și pentru cei care au deja o afacere promițătoare. Îi încurajăm pe cât mai mulți să se înscrie în competiție pentru șansa de a câștiga premii cumulate în valoare de 100.000 de euro, pentru a accelera investițiile în afacerea lor, dar și pentru a se bucura de o experiență de neegalat.”, a declarat Serge Offers, Head of Business Banking, ING Bank Romania.
Citește continuarea pe Newsone.ro