Echipa naţională de rugby a României poate să urce pe locul 13 în clasamentul mondial, dacă va câștiga cele două partide-test din această lună, cu Samoa, sâmbătă, și cu Tonga, pe 25 noiembrie.
”Încheiem anul competițional 2017 cu două meciuri extrem de interesante, unul pe care-l vom disputa mâine, împotriva echipei din Samoa, celălalt peste 7 zile contra Tonga. Vor fi două meciuri extrem de importante pentru noi (…), împotriva a două reprezentative puternice, bune cunoscătoare ale jocului cu balonul oval. Cred că jucătorii României sunt în fața unui mare test: dacă noi vom câștiga aceste două meciuri, România va ajunge pe locul 13, în fața Italiei și altor naționale puternice, în clasamentul World Rugby, așa cum nu a mai fost vreodată în ierarhia mondială. Dispunem de o echipă puternică, de aproape toți jucătorii, majoritate celor care evoluează în Franța sunt la final de contract, au venit la lot și sunt alături de echipa națională, cu mici excepții. Sper ca și la următorul meci să fie prezenți cei ce evoluează în campionatul Franței. Din campionatul român avem sută la sută titularii. Naționala Samoa este una foarte puternică, va juca împotriva Angliei după meciul cu noi, a avut săptămâna trecută un meci-test cu Scoția, dar eu sper să facem față cu brio și să ne bucurăm mâine împreună de spectacolul rugbystic”, a declarat Alin Petrache, președintele FR Rugby.