Ministrul Justiției, Stelian Ion, a declarat că a trimis Guvernului proiectul de desființare a SIIJ, în ciuda avizului negativ, dar consultativ, al CSM. Stelian Ion a reiterat că înființarea secției speciale nu a fost argumentată, iar ultimii ani a demonstrat că scopul ei a fost să pună presiune pe magistrați.
Ministrul a spus că existența SIIJ ar însemna ”recunoașterea că în justiție corupția este un fenomen generalizat”, ori cu siguranță nu este așa.
Principalele declarații ale ministrului Stelian Ion:
- Avizul negativ al CSM reprezintă o dezamăgire
- SIIJ este un organ absolut ineficient, nu se poate ocupa de toate problemele din toate instanțele și are în lucru aproximativ 6.000 de dosare
- A avut o medie de trimitere în judecată de două rechizitorii pe an, foarte puțin, niciunul pentru fapte de corupție
- Trebuie să avem instituții care să rezolve această problema, corupția din justiție.
- Peste 17 milioane lei cheltuiți de la înființare cu rezultate foarte, foarte slabe
- Scopul acestei secții a fost acela de a pune presiune pe magistrații onești, care și-au făcut treaba
- Am văzut și anomalii inimaginabile, anchetarea unor înalți funcționari europeni, încercări de oprire de a accede la o anumită funcție europeană, prin acte declarate ilegale ulterior de judecători
- Magistrați din cadrul CSM, chemați în scop de intimidare la această secție. S-a văzut că aceste descinderi la secția specială nu au fost întemeiate
- Am încredere în DNA, dacă au fost probleme punctuale vor fi rezolvate
Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, susține o conferință de presă, transmisă în direct de TVR 1, într-o Ediție Specială. Declarațiile ministrului vin a doua zi după ce Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a dat aviz negativ desființării Secției de Investigare a Infracțiunilor din Justiție, după 7 ore de discuții tensionate.
Discuțiile de joi de la CSM pe scurt:
Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a afirmat, joi, în cadrul şedinţei Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), că Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie (SIIJ) a fost „croită greşit de la bun început”.
În aceeași ședință, fosta preşedintă a CSM Lia Savonea a catalogat proiectul de lege privind desfiinţarea SIIJ drept „inacceptabil”.
Vezi și Secția Specială: resurse şi cheltuieli enorme, realizări zero
Sau În lupta pentru desființarea Secției Speciale câștigă pentru moment Lia Savonea
Judecătoarele Lia Savonea și Gabriela Baltag l-au acuzat pe ministrul Justiției, Stelian Ion, care a trimis proiectul, că vrea să subordoneze politic justiția.
În schimb reprezentanţi ai unor asociaţii ale procurorilor au spus că activitatea Secţiei speciale este una ‘ruşinoasă’, cu o rată de achitare a dosarelor trimise în instanţe de 66%.