Oamenii de știință au organizat o expediție la Rinconada oraș situat la 5.300 de metri altitudine, în Peru. Aici au gasit oameni cu alt fel de sânge, adaptați perfect la lipsa de oxigen.
Orașul din Anzi este așezarea situată la cea mai mare înălțime din lume.
În cărțile de medicină se consideră că nu se poate trăi mai sus de altitudinea de 5.000 de metri, din cauza lipsei de oxigen: la această înălțime, oxigenul este la jumătate față de cât este la câmpie, de exemplu.
Orașul seamănă mai degrabă cu periferia săracă a unei metropole, așa cum o știm noi. Locuințele îngrămădite sunt ca niște „cutii” făcute de foi de tablă. Nu au apă curentă, canalizare și nici căldură. Nu e pic de vegetație.
Sânge cu hematocrit de 85 la sută
Și nu a fost singura surpriză a cercetătorului. În momentul în care echipa sa le-a făcut localnicilor o serie de analize medicale, doctorii au constatat că aceștia s-au adaptat genetic la lipsa de oxigen: sângele lor este diferit de al nostru.
Se știe că atunci când petreci mai mult timp la altitudine, corpul produce în general mai multe globule roșii. Este ceea ce s-a descoperit în cazul sportivilor care evoluează la altitudine, biatloniștii de pildă. Însă în cazul locuitorilor din Rinconada, rata hematocritului lor pur și simplu a explodat: e de 85 la sută (volumul ocupat de globulele roșii care circulă în sânge exprimat procentual în raport cu volumul total al sângelui). „E halucinant! În Franța, oricine ar avea o asemenea valoare a hematocritului ar muri din cauza unei crize cardiace sau a unei hemoragii cerebrale”, spune Samuel Vergès.
Inima hipertrofă și vasele de sânge dilatate
Cercetătorii au ajuns la concluzia că adaptarea era necesară la această altitudine, iar asta a făcut ca unii dintre locuitori să fie „ființe excepționale”, cu o cantitate enormă de globule roșii, care n-a fost niciodată măsurată la om. Au inima hipertrofă și vasele de sânge dilatate.
Această condiție pune probleme de sănătate în cazul unora dintre ei. Circa un sfert din populație dezvoltă maladii având legătură cu bolile cronice întâlnite de obicei în cazul locuitorilor de la munte, adică probleme cardiovasculare provocate de lipsa oxigenului și viața permanentă la altitudine.
Speranța de viață n-ar trece de 60-65 de ani, au estimat cercetătorii, care nu dispun totuși de informații fiabile, întrucât nu există o evidență medicală pentru populația de aici. Speranța de viață în Peru este de 75 de ani, iar cercetătorii au făcut o estimare și au scăzut 10 ani ținând cont de condițiile de viață extreme.
Sclavie moderna la peste 5000 m altitudine
În Rinconada nu sunt drumuri, nu este apă curentă și nici sistem de canalizare. Majoritatea caselor sunt făcute din foi de tablă ondulată, fără niciun fel de izolație. Pământul, aerul, apa și zăpada din Rinconada, la fel ca orice altceva din imediata apropiere sunt contaminate. În aceste condiții, temperatura scăzută poate fi un avantaj: împiedică descompunerea accentuată a resturilor, pentru că gunoiul se acumulează pe străzi, iar rigolele cu apă reziduală și-au făcut loc chiar prin mijlocul drumurilor – evident neasfaltate. Cel mai rău în Rinconada nu este frigul, ci duhoarea, relatează cercetătorii.
Locuri ca La Rinconada n-ar trebui, de fapt, să existe. Guvernul din Peru a încercat ani de zile, fără succes, să-i convingă pe căutătorii de aur să-și legalizeze situația. Oamenii sunt reticenți, pentru că se tem că nu vor câștiga suficient. Ideea că ai putea da lovitura la Rinconada este doar o legandă. Minerii lucrează conform așa-numitului sistem Cachorreo: 30 de zile la rând, ei sapă pentru unul dintre mulții subcontractori, fără a primi salariu. Apoi, în a 31-a zi, le este permis să țină pentru ei orice găsesc în mină. Este o promisiune care îi ademenește pe mulți. Problema e că în acea zi, bărbații sunt trimiși de obicei în zone unde nu e nimic de găsit. Organizațiile neguvernamentale spun că asta este o formă de sclavie modernă.
