Subiectele de la Limba Română – Evaluarea Națională 2018

0

Au început azi primele examene importante pentru elevi. Peste 150 de mii de absolvenţi de gimnaziu sunt aşteptaţi să susţină examenele de evaluare naţională, pe baza cărora vor fi admişi în liceu. Luni, 11 iunie, este programată proba scrisă la limba şi literatura română. Subiectele, precum şi baremul de corectare vor fi afişate după încheierea examenului, în jurul prânzului.

Evaluarea Națională 2018

Subiectele de la Evaluarea Naţională la proba scrisă la limba şi literatura română:

Elevii de clasa a VIII-a au avut de argumentat la proba scrisă la Limba şi literatura română la Evaluarea Naţională apartenenţa la genul epic a unui text la prima vedere, precum şi de redactat o naraţiune în care să relateze o întâmplare din Cetatea Alba Carolina.

La primul subiect, elevii de clasa a VIII-a au avut de rezolvat şase cerinţe pe baza unui text la prima vedere şi au avut de redactat o compunere de minimum 150 de cuvinte în care să argumenteze apartenenţa la genul epic a textului dat. Textul a fost selectat din romanul “Inocenţii” al Ioanei Pârvulescu.

La al doilea subiect, elevii au primit tot un text la prima vedere, cu şase cerinţe, şi au avut de redactat o naraţiune de 150-200 de cuvinte în care să relateze o întâmplare petrecută în Cetatea Alba Carolina. Textul a fost selectat din revista National Geographic.

Luni, 11 iunie, a avut loc proba la limba şi literatura română, iar miercuri, 13 iunie, elevii vor fi testaţi la matematică. În 14 iunieeste programată proba scrisă la limba şi literatura maternă pentru elevii minorităţilor naţionale.

Anul acesta elevii au avut un răgaz foarte scurt între încheierea cursurilor şi începerea examenelor. Elevii de clasa a VIII-a au încheiat oficial cursurile vineri, 8 iunie, conform structurii anului şcolar.

(2 vizualizari)

examen-evaluarea-nationala-bac

Post-ul Subiectele de la Limba Română – Evaluarea Națională 2018 apare prima dată în Pedagoteca.


Sursa: Subiectele de la Limba Română – Evaluarea Națională 2018

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele