Surse: Orban își depune mandatul

Stefan Alexiu

După întâlnirea cu președintele Iohannis, Premierul Ludovic Orban anunță în această seară că va demisiona!

 

Premierului i s-ar fi transmis de către președintele Klaus Iohannis că nu va mai fi nominalizat pentru funcția de prim-ministru, la negocierile pentru viitorul guvern.

După întâlnirea dintre cei doi, Orban a plecat la Palatul Victoria, fără a mai trece pe la partid, unde se așteptau colegii săi că va fi convocată o ședință pentru a discuta rezultatul alegerilor de duminică.

Raluca Turcan ar urma să asigure interimarul.

Ludovic Orban va face declarații la ora 19.

Este posibil ca acesta să renunțe la a mai fi premierul propus de PNL la consultările pentru alcătuirea unui nou Guvern.

Nu este clar dacă își va asuma și rezultatul prost înregistrat de PNL la alegerile parlamentare, mult sub scorul estimat de liberali.

Mulți dintre liderii PNL și-au exprimat nemulțumirea legată de modul în care Ludovic Orban a gestionat atât guvernarea, criza COVID dar și campania electorală. O parte dintre liberali și-ar dori o reformă a partidului, o schimbare la vârf, ceea ce s-ar putea realiza la Congresul partidului, în luna aprilie.

Deocamdată aceste nemulțumiri sunt transmise în partid doar neoficial și niciodată deschis în fața lui Orban sau a președintelui Klaus Iohannis.

Vezi și Casoteca.ro – magazin


Citeste si...  PSD aruncă vorbe grele spre Iohannis
Distribuie articol:
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *