Apărat din toate părțile de colegi, antrenori și conducători, Cristiano Ronaldo face pasul în spate în fața fiscului spaniol și conform unor surse din presa este dispus să plătească 14,8 milioane euro pentru a evita o posibilă condamnare la închisoare, având la dispoziție 60 de zile pentru a face plata. Astfel, Ronaldo speră să ajungă la un acord cu judecătorul, în fața căruia trebuie să se prezinte pe 31 iulie pentru a fi audiat.
Selecționerul Portugaliei, Fernando Santos, i-a luat apărarea căpitanul său Cristiano Ronaldo, după ce acesta a refuzat să răspundă întrebărilor ziariștilor, legate de situația sa de la Real Madrid, în cursul conferinței de presă care a avut la finalul meciului câștigat la limită în fața Rusiei: „Trebuie să respectăm viața privată a lui Cristiano Ronaldo. El este aici pentru a vorbi despre joc, nu despre lucruri personale sau despre Real Madrid. Vor fi și alte ocazii pentru el de a răspunde la acest de întrebări. Așa că eu cred că a făcut bine că nu a răspuns astăzi”.
Tot în apărarea lui Ronaldo a ieşit în public şi preşedintele Florentino Perez: „M-a afectat modul în care presa l-a tratat pe Cristiano, prezumţia de nevinovăţie nu a fost respectată. Cred că fiecare trebuie să îşi îndeplinească obligaţiile financiare şi ştiu că Ronaldo se comportă corect, întotdeauna. Cristiano are aceeaşi structură corporativă pe care a avut-o în Anglia, unde a petrecut mulţi ani fără probleme. Sunt sigur că se conformează taxelor pe care le are, trebuie să fie o confuzie care va fi clarificată. E totul foarte ciudat. Cristiano Ronaldo e un băiat bun. Trebuie să vorbesc cu Cristiano pentru a afla ce se întâmplă. Îl voi apăra întotdeauna pe Cristiano ca persoană şi ca fotbalist. E un om foarte bun. Cu siguranţă, Cristiano nu vrea ca noi să îi plătim amenda. El nu este aşa. Cristiano nu este preocupat de cine îi va plăti amenda. Singurul lucru pe care îl cunosc e că el e foarte furios pe atitudinea presei faţă de el”.