Ţara noastră nu mai este a noastră. Ţara noastră e confiscată de un stat paralel cu interesele noastre.
În ziua în care Codul Penal a fost siluit , pardon, modificat în interesul infractorilor și în bătaie de joc față de victime, un tânăr era așezat pe masa rece din morga unui spital pentru că statul nu i-a acordat nicio șansă, în prima fază anunțându-l că nu poate fi operat că nu are bani, ulterior că nu există protocoale pentru un transplant, deși strânsese banii.
Ce speranțe mai aveți în țara asta? Ce le puteți spune propriilor copii? Cum puteți vorbi cu ei despre cinste, onoare, datorie, patriotism fără să vă crape obrazul de jenă. Ei ne fură, ei își fac legi, dar noi ce am făcut să-i oprim? Am muncit! Am protestat! Câțiva am votat! Ei și, țara noastră s-a cam dus, mulți dintre cei din generațiile noaste, ori care ar fi ele, s-au dus și ei, în alte țări sau alte lumi.
Ce rămâne în urmă? Un deșert de nepăsare locuit de niște amărâți. Viitorul? Mai bine nu, încă nu se poartă opiniile horror!
Citeşte şi:Dragnea s-a mânjit, din nou, de suspendare pe la gură