Dezastrul cauzat de ministrul Justiției, Tudorel Toader e total. Completurile de 5 judecători care trebui să-i judece pe politicienii penali, de orice culoare politică, sun inutilizabile.
Cristina Tarcea a explicat că ordonanţa de urgenţă 7/2019 a interzis colegiilor de conducere a instanţelor să mai stabilească orice regulă, iar legea nu prevede tragerea la sorţi a completurilor.
Șefa ÎCCJ a spus că, dacă nu se va interveni urgent prin lege, completurile de 5 judecători vor avea din nou o problemă. Tarcea a precizat şi că OUG pe legile justiției este „picătura care a umplut paharul”.
Citește și Oprișan, încă în PSD, atacă Secția de investigare a magistraţilor a lui Dragnea și Toader
„OUG 7 a interzis colegiului de conducere al oricărei instanţe să mai stabilească reguli. Dacă legea nu prevede tragerea la sorţi, colegiile nu pot să stabilească astfel de reguli. (…) Dacă nu se va interveni urgent pe lege, vom avea aceeaşi problemă cu completurile de 5, pentru că nici CSM nu poate interveni”, a precizat Tarcea.
Cristina Tarcea a spus că CSM nu poate stabili tragerea la sorţi, pentru că CSM este garantul independenţei justiţiei, iar interpretarea legii aparţine instanţelor de judecată şi legiuitorului, atunci când adoptă legi de interpretare.
„Linia roşie înseamnă separaţia puterilor în stat, întotdeauna, şi când ne place, şi când nu ne palce”, a mai declarat Tarcea.
Preşedinta ICCJ a precizat că ”ordonanţa 7 este picătura care a umplut paharul şi arată lipsa de încredere, lipsa de dialog, dispreţul cu care sunt trataţi magistraţii”.