Prezent ieri seară la o emisiune la DIGI 24, președintele senatului a spus faptul că referndumirile ar fi carcateristice regimurilor totalitare.
În ultima perioadă, pot spune cu regret că văd o serie de elucubraţii din partea PNL. Aici avem plângerea penală împotriva premierului. Acum e o instigare la nerespectarea Constituţiei şi a deciziilor Curţii. Ce să facem, să învingem decizia CCR cu un referendum? Cam aşa aş putea să traduc: haideţi să nu mai fim democraţie parlamentară, ci să trecem la democraţie referandară… nu se poate aşa ceva. Referendumurile sunt caracteristice regimurilor totalitare”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu.
Al doilea om in stat, prin această declarație, practic, se autoînvinovățește, deoarece în anul 2012, PNL (care în 2014 urma să se rupă în două, apărând și partidul ALDE condus chiar de Tăriceanu) alături de PSD, pe atunci împreună în USL, chemau oamenii la vot la un referndum. Acel referendum propunea suspendarea politicianului ales cu cel mai mare număr de voturi în stat, adică președintele României, pe atunci Traian Băsescu.
Recent, în ultimile săptămâni, mai muți membrii ai coaliției au readus în discuție o eventuală suspendare a actualului președinte Klaus Iohannis. În acastă eventualitate, ar însemnâna ca cetățenii să fie din nou chemați la un nou referendum, pentru a decide dacă îl vor sau nu suspendat pe Iohannis.
Deci, refendumurile sunt bune sau totalitare în funcție de interesul de moment?
Citește și Tăriceanu umflă baloane în parc
De Vlad Mitu