cripto

Tehnologia blockchain va crea peste 40 de milioane de noi locuri de muncă în următorii 8 ani

Stefan Alexiu

Tehnologia blockchain va crea peste 40 de milioane de noi locuri de muncă în următorii 8 ani, aducând economiei globale un plus de până la 1,76 trilioane dolari, susţine, într-un comunicat, Stakeborg, pe baza unui raport PwC.

 

Potrivit sursei citate, în ultimii doi ani, tehnologia blockchain a devenit, la nivel internaţional, cea mai căutată competenţă de către angajatori, conform datelor LinkedIn. Chiar dacă, în medie, salariile oferite programatorilor blockchain ajung la 10.0000 de euro pe lună, numărul specialiştilor disponibili nu acoperă nevoile companiilor.

„Cele mai mari branduri din lume au început să-şi concentreze atenţia pe tehnologia blockchain. Fie că vorbim de instituţii financiare ca JP Morgan sau Goldman Sachs, platforme de socializare ca Facebook sau Twitter ori branduri de echipamente sportive precum Nike şi Adidas, jucătorii importanţi investesc masiv în cercetare şi dezvoltare de noi produse care folosesc, la bază, tehnologia blockchain. Doar în cazul programatorilor blockchain, cererile de angajare au crescut de 33 de ori în 2020, dar partea cu adevărat bună este că aproape 40% din joburile create în această zonă sunt non-tehnice, deci oricine poate decide să urmeze o carieră centrată în jurul acestei tehnologii, în specializări precum Marketing, Vânzări, Customer Support, Design, Community sau Project Management”, afirmă Evelyne Vîlcu, Head of Business Development în cadrul Stakeborg.

Centre dedicate cercetării la Oxford, MIT, Columbia sau Princeton

Unele dintre cele mai importante universităţi din plan internaţional, printre care Oxford, MIT, Columbia sau Princeton au dezvoltat cursuri sau chiar centre întregi dedicate cercetării industriilor blockchain şi crypto.

Vezi și Criptomonedele au atras investiții majore

„În plan intern, în zona academică, lucrurile nu se mişcă la fel de rapid pe cât ne-am dori. Cu toate acestea, ne-am propus să nu aşteptăm de pe margine ca lucrurile să se schimbe. Misiunea principală a Stakeborg este aceea de educare a opiniei publice, astfel încât, pe lângă canalele de Youtube Stakeborg şi StakeborgDAO, dar şi al Newsletterului The Crypto Insider, am hotărât să construim Stakeborg Academy, un curs de iniţiere în tehnologia blockchain, inspirat din programul de Strategie Blockchain din cadrul Universităţii Oxford”, adaugă Evelyne Vîlcu.

Citeste si...  PwC România: Sute de mii de job-uri vor necesita abilități digitale în următorii doi-trei ani

În doar 12 ore de studiu online, atât cei care nu au mai avut contact cu tehnologia blockchain, precum şi cei obişnuiţi cu anumite concepte de bază, vor putea căpăta o imagine de ansamblu asupra acestei tehnologii, odată cu parcurgerea celor patru capitole: înţelegerea banilor; introducere în Bitcoin; componente ale tehnologiei blockchain şi utilizări în domeniul financiar; utilizări ale tehnologiei blockchain.

În următorii 8 ani, tehnologia blockchain poate genera până la 40 de milioane de noi locuri de muncă, în acelaşi timp aducând economiei globale un plus de până la 1,76 trilioane dolari, potrivit raportului „Time for Trust”, realizat de PwC în anul 2020.

Printre industriile care au găsit cel mai rapid aplicabilitate tehnologiei blockchain se numără serviciile financiare, producţie şi produse industriale, energie, sănătate, retail şi entertainment.

Dintr-un total de 1.488 de directori generali intervievaţi de Deloitte în anul 2020, 39% dintre aceştia implementaseră deja tehnologia blockchain în produsele sau serviciile pe care le oferă, o creştere de 16% faţă de anul precedent. Mai mult decât atât, în cazul companiilor cu venituri anuale de peste 100 de milioane $, creşterea este de aproximativ 41%. Potrivit fondului de investiţii Leadblock Partners, principalele beneficii pentru care antreprenorii implementează tehnologia blockchain în produsele şi serviciile pe care le oferă, se numără: reducerea costurilor (42%), imutabilitatea informaţiilor (28%), încredere (23%), digitalizare (22%), integritate (21%).

Vezi și Piața criptomonedelor în creștere mare

Fondat în România la începutul anului 2020, Stakeborg este un startup care promovează aplicabilitatea tehnologiei blockchain, asumându-şi un rol de educare a opiniei publice prin intermediul canalelor de Youtube Stakeborg, StakeBorgDAO, al newsletterului The Crypto Insider şi al cursului de alfabetizare cu tehnologia blockchain – Stakeborg Academy. Totodată, Stakeborg a dezvoltat prima organizaţie autonomă descentralizată din România – StakeborgDAO, cu peste 1000 de membri, care îşi propune să susţină proiecte inovative din industria crypto. În trezoreria StakeborgDAO există aproximativ 37 de milioane de $, care vor fi folosiţi în dezvoltarea ecosistemului, deciziile fiind luate cu ajutorul voturilor exprimate de membrii comunităţii.


Distribuie articol:
1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *