Oamenii au constatat că mai multe buletine de vot au fost introduse printre cele ale cetățenilor, astfel încât numărul acestora depășea numărul buletinelor de vot care ar fi trebuit să fie în secția respectivă, conform documentelor.
Mai exact, fiecare secție de votare primește un număr de buletine de vot, pentru fiecare funcție și structură politică: primar, consiliu local, președinte Consiliu Județean, consilieri județeni.Câte buletine primesc la început, atâtea trebuie predate la sfârșit, în cazul în care acestea nu se suplimentează din rezervă, oficial, în scris. Ei bine, la mai multe secții de votare, când au fost numărate buletinele de vot, s-a constatat că au apărut în plus, fără nicio explicație.
De exemplu, numai în comuna Islaz, la una dintre secții, au apărut buletine de vot în plus atât pentru primar, cât și pentru președintele Consiliului Județean. Interesant este că în această localitate șefa Biroului Electoral de Circumscripție era chiar secretara primarului Geară, cel conduce comuna de 16 ani și a candidat, din nou, insă șansele de a pierde erau iminente. La nivel județean, în Teleorman s-a întâmplat o minune cum numai la noi se poate.
Rezultatele votului de duminică au arătat un succes zdrobitor la Cosiliul Județean pentru liberali însă, atenție, numai în ceea ce privește consilierii judeteni. PNL a câștigat Consiliul Județean Teleorman cu 6000 de voturi peste PSD, însă, culmea, președinte de Consiliu Județean a ieșit Adrian Gâdea de la PSD, conform buletinelor de vot, cu 2500 de voturi peste candidatul PNL, Eugen Pârvulescu.
Rezultatul fără precedent în România este cel puțin ciudat și, după orice logică elementară, nu ar fi avut cum să apară în acest fel, decât în urma unei fraude. Nu este un secret că lupta pentru preșidinția Consiliului Județean Teleorman a fost foarte mare la aceste alegeri, când liberalii au vrut să scoată Teleormanul de sub conducerea PSD, după aproape 30 de ani.
Practic, Consiliul Județean Teleorman, dacă nu s-ar fi descoperit elemente de fraudare, ar fi fost condus de Adrian Gâdea de la PSD cu majoritate de consilieri liberali, despre care nu știm încă dacă au vreo problemă cu această componență sau le convine situația, însă vom afla astăzi, la conferința de presă organizată de PNL, la ora 11.00, pe care o vom transmite in direct si in cadrul căreia vom încerca să aflăm cum se poziționează. Orice om inteligent, indiferent dacă se pricepe sau nu la politică, își dă seama că este imposibil, prin vot curat, un asemenea rezultat: cosilieri județeni PNL cu 6000 de voturi peste PSD și președinte de Consiliu Judetean PNL cu 2500 de voturi sub PSD.
Practic, ori consilierii județeni nu sunt consilieri, pe vot corect, ori președinte al Consiliului Județean este tot de la PNL, insă frauda cu buletinele de vot a avut loc pentru a pierde candidații liberali la primării și candidatul la președinția Consiliului Judetean Teleorman, pentru că intre cei doi s-a dat o luptă fără precedent.
În afară de metoda cu buletine de vot introduse, mai există suspiciunea că în anumite secții, când se sortau voturile, o parte dintre cele ale liberalilor au fost adăugate „din greșeală” în cele ale pesediștilor, convinși fiind că nu se mai apucă nimeni de renumărare si va rămâne „bătut în cuie” rezultatul menționat în procesul verbal.
Insă lucrurile au luat o altă întorsătură, datorită unor reprezentanți liberali în secții, care au fost atenți la numărătoare, comparativ cu alții care nu prea au reușit să observe manevra.
Interesant este că la Islaz, dupa ce au fost sesizate organele abilitate să verifice suspiciunea de fraudă, a apărut imediat și Adrian Gâdea, cel care, aparent, a câștigat preșinția Consiliului Judetean.
După ce a fost fotografiat la una dintre secțiile de votare, acesta s-a îndreptat cu pași repezi spre Primăria Islaz, de unde a „dispărut”, cel mai probabil pe ușa din spate.
În acest moment, organele de cercetare penală fac cercetări, urmând să se stabilească dacă se va relua numărătoarea voturilor.