Terorismul a lovit din nou Londra

Alexandru Ionescu

Bilanțul atentatului comis sâmbătă seara în centrul Londrei a crescut la șapte morți, după ce un bilanț precedent consemna șase persoane decedate, a anunțat duminică poliția londoneză, citată de AFP și Reuters. „Din păcate, trebuie să confirm că șapte persoane au decedat”, a declarat șefa poliției londoneze, Cressida Dick. Potrivit Agerpres, în afară de aceste șapte victime, cei trei autori ai atacului au fost uciși de poliție. Patruzeci și opt de persoane au fost internate în cinci spitale din Londra în urma atacului survenit în zona Podului Londrei.

Printre persoanele rănite figurează și patru cetățeni francezi, dintre care unul se află în stare gravă, a precizat duminică ministrul de externe Jean-Yves Le Drian într-o intervenție la postul de radio France Info, după ce Palatul Elysee anunțase inițial că doi francezi se află printre „victime”.

Atacatorii au intrat cu o furgonetă în pietonii de pe pod, apoi au condus până la Borough Market, o piață din apropiere, unde au coborât din vehicul și au înjunghiat la întâmplare trecătorii, până când au fost împușcați mortal de polițiști. Cei trei purtau imitații de veste cu explozivi.

 

sursa foto: cnn.com


Citeste si...  Șeful Jandarmeriei Române, la Parchetul General: Ionuț Sindile, citat pentru declarații în calitate de suspect
Distribuie articol:
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *