Cu un Liviu Dragnea sau un Darius Vâlcov disperați după un ministrul al Justiției obedient, Toader a (fost) decis să demisioneze.
Diferența între revocarea pe care Viorica Dăncilă a cerut-o în cazul lui Toader și demisia acestuia este de timp, durată vitală în cazul penalilor.
Premierul a insistat ca acesta să demisioneze, iar Tudorel Toader a ezitat destul de mult. O demisie vine din conștiință, din conștiința eșecului, pe care Toader nu-l recunoaște.
Citește și Tudorel Toader şi-a dat demisia: „Dăncilă decide ce face cu ea“
Formal însă, în cazul revocării, președintele nu are un termen în care să semneze decretul, în timp ce în cazul demisiei are la dispoziție 45 de zile. Prin refuzul de a demisiona Tudorel Toader i-ar fi pus în încurcătură pe cei de la PSD.
Oricum, președintele a dat semnalul că nu se grăbește să semneze.
Dar nici PSD nu stă cu mâinile în sân. A pregătit scenariul de rezervă. Dacă până vineri, președintele nu semnează, marți Guvernul trimite restructurarea în Parlament – Secretariatul General devine minister – iar miercuri se votează.
PSD-ALDE au o problemă, nu știe dacă majoritatea cu UDMR există. Kelemen Hunor se pare că nu susține restructurarea.