Pe 25 iulie va avea loc conferința TOP HR Challenges, cel mai important eveniment al verii dedicat domeniului resurselor umane, în cadrul căreia va fi lansat anuarul în care pot fi găsiți cei mai buni angajatori din economie.
Evenimentul va avea loc la Sheraton Bucharest Hotel, iar la conferință vor participa membri ai Guvernului, antreprenori români și manageri ai celor mai mari companii din România, care, împreună cu specialiști de renume din domeniul HR, vor analiza situația pieței forței de muncă
În cadrul evenimentului va fi lansat anuarul care cuprinde angajatorii de top din România, editat de Ciprian Mailat și Ovidiu Anton, doi ziariști cu o bogată experiență în presa de business, care au lansat un proiect media independent.
Anuarul aduce în prim plan companiile care fac diferența în economie, recunoscându-le meritele deosebite pe care le au în dezvoltarea României. „Pentru companiile prezente în anuar lucrează circa 300.000 de români. Acestea sunt principalii contributori la bugetul de stat și, pe lângă taxele și impozitele pe care le plătesc, oferă condiții excelente de muncă angajaților. Astfel, dau dovadă de responsabilitate și reprezintă adevăratul motor de schimbare a societății. Prin urmare, avem toate motivele să le fim recunoscători”, declară Ciprian Mailat.
Citește și LiveHR – prima platformă care selectează automat candidații potriviți
Principala provocare a acestui demers o constituie metodologia folosită în ierarhizarea companiilor. De altfel, acesta este și motivul pentru care diversele topuri care au apărut de-a lungul timpului nu au avut relevanță. „Ne-am gândit mult la acest aspect – eu încă de acum zece ani, când am avut legătură cu lansarea unui astfel de produs a cărei metodologie putea lăsa loc de mult subiectivism. Prin urmare, am ales criterii obiective, singurele care nu pot fi contestate într-un asemenea demers. Iar, ca informațiile să fie sigure, le-am solicitat direct de la companii”, explică Ovidiu Anton. În alcătuirea clasamentului contează numărul de angajați, nivelul salariului mediu net și beneficiile oferite angajaților. În plus, s-a mai adăugat un criteriu important, care are rolul de a dezvălui o radiografie a brandului de angajator în România. Este vorba despre studiul Cei mai doriți angajatori, realizat de Catalyst. Partener în acest proiect, compania vine cu bogata ei expertiză atât în employer branding, cât și în tot ceea ce înseamnă domeniul resurselor umane.
Partener media principal al conferinței TOP HR Challenges și al anuarului este grupul de publicații MediaTeca – Informateca, Casoteca, Pedagoteca și Agroteca. Informații despre aceste proiecte vor putea fi găsite pe site-urile topantreprenori.ro, banii.net și piatapresei.ro.