Topul celor mai vândute torturi din România – Mousse-ul alb cu fructe de pădure-preferatul românilor

0

Pentru că a început sezonul nunților de 3 zile şi 3 nopţi cu peste o mie de invitaţi, săli decorate cu flori de import și ținute pe alese, Cofetăriile Delice au realizat un studiu pentru a observa obiceiul de consum al românilor în ceea ce privește torturile de eveniment.

Am aflat că în anul 2017, în România s-au vândut peste 600 de mii de torturi.  În județul Prahova s-au vândut anul trecut aproximativ 15 mii de torturi de eveniment, la un preț aproximativ 50 de lei kilogramul, cel mai vândut fiind mousse-ul alb cu fructe de pădure.

Tort pentru nunta in degrade – Cofetariile Delice

 În 2017, noi am vândut peste 2500 de torturi speciale, realizate pentru diferite evenimente precum nunțile, botezurile sau diferite aniversări tematice, acestea fiind pe lângă cele care se găsesc în mod normal în cofetării, la raft. Topul preferințelor ar fi: Mousse-ul alb cu fructe de pădure, Tortul de ciocolată belgiană (Belcolade în cazul nostru), iar pe trei torturile tip Trilogia, adică cele cu ciocolată albă, ciocolată crem si ciocolată neagră. Pe patru vin torturile tip Mon ami. După ani în care a ocupat locul I în topul preferințelor românilor, Belcolade a coborât astfel pe locul doi”, spune Laurențiu Dascălu, asociat Cofetăriile Delice.

De aproximativ trei ani, oamenii s-au reorientat către Mousse-ul alb cu umplutură de fructe de pădure și pralin crocant la bază, însă Belcolade, prăjitura cu ciocolată cu lapte belgiană, rămâne una dintre cele mai cautate prăjituri de către români. Prețul unui kilogram din acest fel de tort, la raft, este 55 de lei.

Conform studiului, românii consumă aproximativ 600 de mii de torturi pe an, gusturile fiind împărțite. Peste 80 de procente din piață, preferă torturi din prafuri și doar 20%  din consumatori aleg torturile din ingrediente naturale, adică cu ou, unt, lapte etc. Totodată, producătorii ne avertizează să fim atenți la consistența cremelor, a ciocolatelor și la frișcă, deoarece deși sunt comunicate ca fiind manufacturate, acest lucru poate fi înselător.

Cel mai scump tort vândut în România a costat 24 de mii de lei și a depășit a depășit 2.40 m. Supranumit tortul „Prințesă” a numărat 550 de ornamente în formă de fluturi și 3000 de orhidee, toate realizate manual.

„La acea nuntă am mers cu opt oameni. Intrarea în sala restaurantului era mai mică pentru un așa tort. După ce am reușit să-l instalăm, am avut o problemă cu deplasarea lui în mijlocul sălii, se balansa și risca să cadă. Ne-au ajutat să facem asta toți chelnerii de la eveniment. După ce l-am prezentat în fața invitaților, a trebuit să-l tăiem și să-l punem pe farfurii ornat cu fluturi. A fost o întreagă desfășurare de forțe, dar a meritat”, își amintește Carmela Dragomir, creatoare tortului.  

Torturile Roberta și Olivia sunt alte creații de mari dimensiuni ale Cofetăriilor Delice care au primit numele celor care le-au comandat.

Articolul Topul celor mai vândute torturi din România – Mousse-ul alb cu fructe de pădure-preferatul românilor apare prima dată în Casoteca.

Sursa: Topul celor mai vândute torturi din România – Mousse-ul alb cu fructe de pădure-preferatul românilor

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele