Ce trebuie să faci să nu fi refuzat când ceri un credit

0

Când ceri un credit afli în general dacă îl primești sau nu, dar nu afli și mecanismul din spatele acordării sau neacordării lui.

Indicatorul care le spune creditorilor dacă eşti sau nu eligibil pentru un împrumut este scorul de credit sau scorul FICO.

FICO (Fair Isaac Corporation) este un algoritm folosit la nivel internațional prin care se stabilește gradul de risc al unei persoane care solicită un împrumut – fie el bancar sau credit IFN.

Spus mai simplu, scorul tău de credit este folosit pentru a prezice comportamentul individului ca și viitor debitor. Pe baza lui, băncile calculează probabilitatea ca individul să respecțe condițiile de împrumut și să înapoieze banii la timp.

Scorul de credit se calculează în funcţie de istoricul de plată, creditele în derulare, durata lor, limita de credit utilizată, întârzierile de plată grave şi alţi indicatori ai activităţii tale financiare.

Scorul este relevant pentru tine nu doar în momentele în care ai nevoie de bani sau în momentele în care plănuieşti să faci o investiţie majoră în viitor ce implică un împrumut, cât şi ca informaţie general valabilă, ce poate funcţiona ca un barometru al sănătăţii tale financiare.

Credite ”Noua Casă” la Banca Românească

Deci, care sunt metodele prin care îmbunătăţeşti scorul, din punctul de vedere al unei instituţii financiare nebancare

Dacă scorul tău de credit e slab, nu aplica repetat pentru un credit

Aplicarea repetată la instituţii de creditare va apărea în istoricul tău de la Biroul de Credite şi îţi poate influenţa negativ scorul FICO. Încearcă să estimezi dacă vei putea obţine creditul înainte să aplici pentru acesta. Primul pas este să-ţi verifici scorul FICO.

Nu cheltui toţi banii de pe cardul de credit

O greşeală pe care mulţi o comitem este să utilizăm toţi banii de pe cardul de credit. Şi acest obicei are sens până la un punct, doar am luat un credit pentru a ne folosi de banii respectivi. În realitate, însă, utilizarea integrală a creditului denotă un comportament riscant din perspectiva creditorilor şi poate duce la scăderea scorului de credit. Prin urmare, este indicat să utilizezi maxim 40% din valoarea totală a creditului, pentru a dezvolta un comportament cumpătat şi pentru a-ţi îmbunătăţi scorul FICO.

Doua tipuri de credite în programul ”Noua Casă”

Plăteşte rata la timp, dacă ai credite în derulare

Orice întârziere a plăţii ratelor îţi poate afecta scorul de credit. Dacă ai întârziat deja cu plata unor rate, nu trebuie să te nelinişteşti. Este suficient să începi să plăteşti din nou la timp şi scoringul tău se va îmbunătăţi. Dacă ai mai multe împrumuturi de rambursat, ar fi bine să îţi setezi în telefon un sistem de alerte pentru a primi notificări la data scadentă a fiecărui împrumut.

Încearcă să rambursezi restanţele la credite

Sumele datorate constituie unul dintre indicatorii cu cel mai mare impact asupra scorului tău de credit actual. De aceea, dacă ai restanţe la credite, este important să îţi plăteşti datoriile existente. Achitarea împrumutului îţi va îmbunătăţi scorul de credit. Dacă datorezi o sumă prea mare, încearcă să ajungi la un acord cu creditorii astfel încât să ai parte de o rată lunară mai confortabilă sau de un calendar de plăţi mai potrivit pentru tine. Este mai bine să plăteşti mai puţin şi în mod regulat decât să nu plăteşti deloc.

Încearcă să îţi refinanţezi sumele datorate

Dacă ai restanţe la plata împrumuturilor pe care le-ai accesat de la diferite instituţii de credit, ai putea să îţi refinanţezi o parte din datorii pentru a beneficia de o perioadă mai extinsă de plată şi de o rată mai mică. Astfel, vei avea ocazia să negociezi condiţii mai bune pentru tine până când îţi vei reveni din punct de vedere financiar. Totodată, este mai simplu să plăteşti o rată lunară unică la o singură instituţie.

Stabileşte un echilibru între venituri şi cheltuieli

Stabilizează-ţi veniturile şi cheltuielile astfel încât să plăteşti ratele la credit fără mari presiuni. Astfel, dacă ai un salariu net lunar de 3.000 de lei, iar tu ai accesat credite care te obligă să plăteşti lunar 2.500 lei, înseamnă că eşti un client care prezintă riscuri ridicate pentru creditori. Ar trebui să îţi închizi unele dintre creditele curente sau să încerci să negociezi cu creditorul pentru a creşte perioada de rambursare. Scorul tău arată bine atunci când ratele pe care le ai de plătit lunar reprezintă mai puţin de 30% din veniturile tale.

Ia-ţi un împrumut pe termen scurt

Un împrumut pe termen scurt, pe care să-l înapoiezi în câteva luni, este foarte eficient dacă vrei să-ţi creşti rapid scorul de credit. Deşi sumele obţinute sunt relativ mici, creditele pe termen scurt vor fi înregistrate ca orice alte împrumuturi în Biroul de Credit, rezultând într-o creştere substanţială a scorului tău, atâta vreme cât îţi achiţi obligaţiile la timp.

Dacă nu ai încă un istoric de creditare, ia un credit mic

Instituţiile de credit au mai puţină încredere în clienţii care nu au mai obţinut un împrumut în trecut. Aşa că primul pas pentru a avea un scor de credit bun este să obţii un împrumut şi să achiţi ratele la timp.  Disciplina este cuvântul cheie atunci când îţi doreşti să-ţi îmbunătăţeşti scorul FICO.

Chiar dacă ai trecut printr-o perioadă dificilă, este important să se observe o îmbunătăţire în comportamentul tău financiar.

Vezi care este cel mai potrivit purificator anti-covid

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele