Trei motive suficiente pentru a conduce un Duster, Dacia Duster

0

 

Dacia Duster comercializează deja o versiune nouă a SUV-ului compact în România și în întreaga Europă. Mașina se vinde bine, unii spun că datorită prețului, și nu se înșală, alții cred că Duster și-a făcut un renume bun și aproape că ”se vinde din grajd”.

Din câte îmi amintesc, prin 2004 când Loganul care nu a fost niciodată doar 5000 de euro a intrat cu dreptul pe piețele europene, germanii îl comparau cu un Golf second hand, iar Golful- ”loganul” lor, chiar și second hand ieșea mai bine în teste.

Eu și acum cred că se înșelau. Pe atunci îmi începeam cariera de ziarist auto și Loganul cel mai ieftin, adică cel care sărea doar puțin pentru 5000 de euro și nu avea nici servodirecție, nici geamuri electrice, era un ”faeton” pentru orice român care nu își permisese până atunci luxul unei mașini moderne. Trecerea de la Dacia 1310 la Dacia Logan era pur și simplu un salt în timp.

Trei motive suficiente pentru a conduce un Duster, Dacia Duster

Duster, 3 motive

De la Aro10 Duster la Dacia Duster este un salt imens în timp. Sigur, mașinile nu au nimic în comun în afară de România, dar dacă acum 30 de ani voiai o mașină autohtonă cu tracțiune integrală, mică și pe benzină, atunci aveai Aro10.

Primul motiv este consumul. Am mers în regim aglomerat prin București, am mers pe munte, am mers pe DN1A cu 130 de km/h, iar Dusterul a reușit sa consume doar 5,6 litri la 100 de km.

Al doilea motiv este dimensiunea perfectă, suficient de încăpătoare la interior pentru 5 persoane adulte, dar bine șlefuită la exterior pentru a face față rigorilor de design contemporane. Dusterul arată european, dar face față la orice tip de încărcare autohtonă.

Al treilea motiv este gadget-eraia prezentă pe mașină, camerele, sistemele de siguranță, sistemul de sunet. Acesta din urmă este din ce în ce mai important pentru pasageri odată ce Dacia Duster este din ce în ce mai bine insonorizat!

Trei motive suficiente pentru a conduce un Duster, Dacia Duster

Dacia Duster a reușit în Europa grație acestor argumente. SUV-ul de la Mioveni este o mașină portivită pentru oraș, dar abilitățile de SUV o fac extrem de atrăgătoare și în cazul celor care ies în off-road, fie pentru pescuit sau vânătoare, fie pentru joburi în construții, agricultură etc.

Un Duster precum cel pe care l-am condus în condiții de test costă în jur de 20 de mii de euro, dar varianta de deschidere a gamei începe de la 12.999 de euro.

Articolul Trei motive suficiente pentru a conduce un Duster, Dacia Duster apare prima dată în Casoteca.

Sursa: Trei motive suficiente pentru a conduce un Duster, Dacia Duster

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele