Afacerile Tremend Software Consulting, companiei autohtonă de consultanţă în IT şi dezvoltare de soft, fondată în 2005 de Marius Hanganu şi Ioan Cocan şi achiziţionată anul trecut de gigantul francez Publicis, s-au majorat cu aproape 45% în 2021 faţă de anul precedent, ajungând astfel la peste 29 de milioane de euro (145,7 mil. lei) la finalul anului trecut.
Profitul net al companiei Tremend a avut o creştere mai temperată pe parcursul anului trecut, de puţin peste 11%, ajungând la 2,8 milioane de euro (13,8 milioane de lei).
Pentru a susţine cererea tot mai mare de soluţii securizate activate în cloud, Tremend a devenit partener certificat Microsoft Gold şi s-a alăturat programului AWS Partner Network (APN), conform informațiilor comunicate de companie.
Creștere de 39% a cifrei de afaceri la debutul pandemiei
În primul an de pandemie, respectiv în 2020, compania de consultanţă în IT şi dezvoltare de soft a înregistrat o creştere de aproape 39% a cifrei de afaceri – ajungând la afaceri de 20,6 mil. euro (100,6 mil. lei), un profit net mai mare cu 42% faţă de anul precedent – de peste 2,5 mil. euro (12,4 mil. lei) şi un număr mediu de 366 de angajaţi.