Trump “repornește” America, dar nu încă

0

Donald Trump a afirmat joi, într-o conferinţă de presă desfăşurată joi la Casa Albă, că este timpul ca „să se repornească America”, după restricţiile impuse din cauza coronavirus, notează AFP.

 

Preşedintele a precizat că redeschiderea ţării va avea loc în etape, „stat cu stat” şi pe baza unor date „verificabile”, pentru a evita un nou val de contaminări.

El nu a stabilit un calendar exact şi a lăsat la latitudinea guvernatorilor să adapteze ritmul „redeschiderii” economiei la situaţiile locale.

Prima etapă va putea fi declanşată atunci când un stat înregistrează o scădere a cazurilor de COVID-19 pe o perioadă de 14 zile, iar spitalele sale nu mai sunt aglomerate de afluxul de pacienţi.

Ea ar impune ca şcolile să rămână în continuare închise, ca şi barurile, în timp ce restaurantele şi cluburile de sport ar putea redeschide în anumite condiţii.

Portul măştii de protecţie în public va fi recomandat „cu tărie”, telemunca va rămâne regula acolo unde este posibil, iar măsurile de distanţare socială menţinute.

Casoteca și SHARP fac echipă bună în contextul pandemiei de coronavirus

Persoanele cele mai vulnerabile vor rămâne în izolare, iar călătoriile neesenţiale „minimizate”.

În paralel, autorităţile ar urma să fie în măsură să depisteze pe scară largă cazurile de coronavirus.

Dacă nu va fi observat niciun puseu al pandemiei, va fi demarată faza a doua, în special cu redeschiderea şcolilor şi reluarea călătoriilor.

Ridicarea restricţiilor şi izolării, în cea de-a treia fază, va interveni atunci când va fi confirmată absenţa resurgenţei pandemiei.

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele