Preşedintele Donald Trump a declarat, joi, că retrage certificarea tuturor aeronavelor fabricate în Canada şi a ameninţat cu aplicarea unei taxe de 50% asupra acestor avioane până când aeronavele Gulfstream fabricate în America vor fi certificate în această ţară, relatează CNN.
Trump a afirmat în mod specific că retrage certificarea pentru Global Express, un avion de afaceri al companiei Bombardier din Quebec, împreună cu ”toate aeronavele fabricate în Canada”.
”Canada interzice efectiv vânzarea produselor Gulfstream în Canada prin acelaşi proces de certificare”, a scris Trump pe Truth Social. ”Dacă, din orice motiv, această situaţie nu este corectată imediat, voi impune Canadei o taxă vamală de 50% pentru toate aeronavele vândute în Statele Unite ale Americii”, a susţinut el.
Ameninţarea este cel mai recent episod dintr-o dispută prelungită între SUA şi ţara vecină de când Trump a preluat funcţia, anul trecut.
Cu doar câteva ore înainte, premierul canadian Mark Carney a declarat că se aşteaptă ca Trump să ”respecte suveranitatea canadiană” după ce au apărut informaţii că separatiştii din Alberta s-au întâlnit cu oficiali americani. Iar cu câteva zile înainte, Trump a ameninţat cu o taxă vamală de 100% asupra celui de-al doilea partener comercial al Americii dacă acesta va încheia un acord comercial cu China.
Nu este clar dacă Trump are autoritatea legală de a decertifica aeronavele; Casa Albă nu a emis niciun decret privind tarifele pentru aeronavele canadiene. Trump nu a specificat în postarea sa niciun mecanism de decertificare a avioanelor.
Niciun preşedinte nu a decertificat vreodată direct avioanele. Decizia a fost întotdeauna lăsată în seama experţilor în siguranţa aviaţiei de la Administraţia Federală a Aviaţiei (FAA), a declarat Richard Aboulafia, director general al firmei de consultanţă industrială AeroDynamic Advisory.
”Utilizarea siguranţei aeronavelor ca instrument într-un război comercial este o idee incredibil de proastă”, a spus el.
Dacă Trump va interzice zborurile tuturor avioanelor fabricate în Canada, aceasta ar fi o lovitură pentru companiile aeriene şi pasagerii americani. În plus faţă de avioanele de afaceri, Bombardier produce avioane regionale CRJ utilizate pe zborurile de legătură, care transportă de obicei pasagerii de la aeroporturi mai mici la aeroporturi mai mari. Companiile aeriene United, Delta şi American utilizează companii aeriene regionale care folosesc CRJ pe zborurile lor de legătură.
Bombardier produce şi avioane comerciale mai mici, modelul A220. Însă unele dintre aceste avioane A220 sunt fabricate în Statele Unite, iar altele în Canada.
Până în prezent, niciuna dintre companiile aeriene regionale care asigură aceste zboruri de legătură nu a raportat că ar fi avut avioane blocate la sol, a declarat, joi seara, pentru CNN, Faye Malarkey Black, CEO al Regional Airline Association.
Potrivit firmei de analiză aviatică Cirium, există 648 de avioane CRJ de pasageri fabricate în Canada care sunt utilizate de companiile aeriene americane. Aceste avioane au programate peste 2.600 de zboruri zilnice, cu un total de 175.000 de locuri disponibile pentru pasageri în fiecare zi.
Peste un milion de ucraineni, fără energie electrică în urma atacului ruşilor
Imobilizarea acestor avioane nu numai că ar provoca perturbări pe scară largă în programul companiilor aeriene americane, dar ar putea lăsa multe aeroporturi mai mici din zonele rurale fără servicii aeriene. Companiile aeriene regionale sunt singura sursă de zboruri pentru 64% dintre aeroporturile americane, potrivit datelor Asociaţiei Companiilor Aeriene Regionale.
