Deputatul Raluca Turcan consideră că ministrul Finanțelor, Ionuț Mișa, nu face altceva decât să „arunce în aer mediul economic”.
„Inconștiență — iată cuvântul care poate caracteriza atitudinea ministrului Finanțelor. Probabil că și disperarea este foarte mare la Guvern. Dragnea și Tudose s-au uitat în vistieria statului și și-au dat seama că nu mai sunt bani. Bugetul de stat nu este un sac fără fund. Au tăiat din investiții și au împrumutat țara în ultimele 9 luni cu 28 de miliarde de lei pentru că au crescut cheltuielile statului într-un mod iresponsabil. Cu acești bani se puteau construi 900 km de autostradă. Nu s-a construit nici măcar un singur km. Iar bani în continuare nu sunt. Acum vin cu propuneri să impună firmelor mărirea salariilor. Și totul pentru a acoperi gaura lăsată la buget. Curat neconstituțional, anti-european și anti-economic”, a scris Turcan pe facebook.
Ministrul Finanțelor, Ionuț Mișa, a declarat că Guvernul intenționează să emită un act normativ prin care contribuțiile vor fi transferate din sarcina angajatorului în cea a angajatului, iar salariul brut va fi păstrat la un anumit nivel.