Anunțul a fost făcut de ministrul Sportului – Eduard Novak, după ce a discutat luni cu directorul general al „Tour de France” posibilitatea ca „Marea Buclă” să pornească din capitala României.
„Am avut astăzi o întâlnire cu Christian Prudhomme, directorul general al Tour de France, pentru a discuta despre posibilitatea organizării Marii Bucle cu plecare de la București. Acest lucru ar fi ca o punte peste timp, un fapt istoric ce ar marca legătura specială dintre cele două țări, importantă atât pentru noi, cât și pentru Franța: de la micul Paris, la marele Paris. De la Arcul de Triumf din București, la Arcul de Triumf din capitala Franței”, a scris Eduard Novak, luni seara, pe Facebook.
Ministrul Sportului susține și că „Tour de France” este cel care, în august 1910, a inspirat organizarea Circuitului Munteniei, o competiție ciclistă pe etape, precursoarea Turului României, numit, din acest motiv, și „Mica Buclă”.
Amintim, Turul Franței este cea mai importantă competiție ciclistă din lume, echivalent al Raliului Dakar la automobilism sau al Champions League la fotbal.