Ministrul Tineretului și Sportului, Marius Dunca, a declarat că instituția pe care o conduce își propune ca în 2018 să organizeze Turul Ciclist al Românie.
„Vreau ca Turul Ciclist al României, acest proiect pe care îl vom avea anul viitor, să nu fie organizat doar în 2018… Vreau să devină o tradiție indiferent de cine va fi ministrul Tineretului și Sportului. Pentru că așa vom avea o promovare a țării de mai multe ore pe Eurosport. Se va vorbi despre regiunile României, despre istoria noastră, vor fi prezentate imagini panoramice asemănătoare cu cele din Turul Franței. Vreau să blocăm acele date, să semnăm contractul cu Eurosport, lucru care probabil se va întâmpla într-o săptămână sau două”, a declarat Marius Dunca pentru Agerpres.
Conform proiectului MTS, Turul Ciclist al României 2018, care va avea loc în perioada 18-23 septembrie, se va desfășura după următorul traseu:Ziua 1: Alba Iulia — Blaj — Sibiu;Ziua 2: Sibiu — Făgăraș — Râșnov;Ziua 3: Brașov — Târgu Secuiesc — Mărășești — Focșani;Ziua 4: Buzău — Ploiești — Târgoviște;Ziua 5 — circuit București.
Turul Ciclist al României, competiție înființată în 1934, a fost organizat ultima oară în anul 2013, când a avut loc ce-a de-a 50-a ediție.