Udrea: Kovesi ar trebui condamnată la minimum 6 ani de închisoare

0

Fostul ministru al Turismului Elena Udrea compară dosarul Laurei Codruţa Kovesi deschis în urma unei plângeri a lui Sebastian Ghiţă, cu dosarul Gala Bute, afirmând că, dacă ea a încălcat legea, atunci şi fosta şefă a DNA a încălcat-o şi ar trebui să primească minim 6 ani de puşcărie, plus să fie obligată să îi dea banii înapoi lui Ghiţă, transmite News.ro.

„Dacă eu am încălcat legea, atunci şi ea a încălcat-o şi ar trebui să primească minim 6 ani de puşcarie, plus să fie obligată să îi dea banii înapoi lui Ghiţă… Sau justiţia nu e egală pentru toţi, e doar pentru căţei?”, afirmă Udrea într-o postare pe Facebook în care compară dosarul Gala Bute cu cel în care Laura Codruţa Kovesi este acuzată că i-a cerut lui Sebastian Ghiţă să plătească transportul pentru aducerea în ţară, din Indonezia, a fostului director FNI Nicolae Popa.

Udrea spune că apărătorii lui Kovesi susţin că nu este grav şi nici nu e luare de mită faptul că i-a cerut lui Sebastian Ghiţă să plătească un avion privat cu care să îl aducă în ţara pe fugitul Nicolae Popa, în 2009.

Ea subliniază că a fost condamnată 6 ani cu executare pentru asta şi s-a dispus de către un complet despre care afirmă că a fost ilegal constituit şi din care spune că a făcut parte şi  judecătorul Ionuţ Matei, şi confiscarea unei sume egale cu suma plătită de ministerul pe care îl conducea pentru promovarea României în timpul acestui meci de box.

„Atunci de ce se miră ea şi susţinătorii ei că este acuzată că a luat mită suma de bani reprezentând contravaloarea închirierii avionului privat şi că a avut şi un câştig de imagine, pe lângă vacanţă cu spp-istul în Indonezia, cu avionul privat, unde ea nu avea ce să caute?”, se întreabă Udrea.

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele