Joi seară, Uniunea Europeană a aprobat noi sancţiuni „substanţiale” împotriva Moscovei, ca reacţie la invazia militară din Ucraina, printre măsuri apărând oprirea importurilor de cărbuni şi interzicerea navelor rusești în toate porturile din Europa.
„Comitetul Reprezentanţilor Permanenţi a aprobat un nou set de sancţiuni în contextul agresiunii ruse împotriva Ucrainei. Acest set substanţial de sancţiuni extinde la noi domenii măsurile împotriva Rusiei„, anunţă Preşedinţia franceză a Consiliului UE.
„Sunt prevăzute sancţiuni contra oligarhilor, contra entităţilor ruse de propagandă, contra membrilor aparatului de securitate şi militar, precum şi contra entităţilor din sectorul industrial şi tehnologic care au implicare în agresiunea rusă din Ucraina„, aceeași sursă.
Aceste noi măsuri includ blocarea activelor a numeroase bănci ruse, interzicerea importurilor de cărbuni, instituirea unui embargou privind importurile de armament rusesc, precum şi oprirea exporturilor ruse, inclusiv de tehnologie ultramodernă, în valoare de zece miliarde de euro. De asemenea, Uniunea Europeană va interzice importurile de materie primă în valoare de 5,5 miliarde de euro din Rusia, nu va mai permite accesul navelor ruse în porturi europene şi nici accesul din Rusia şi Belarus a transportatorilor rutieri.
Mai înainte, SUA şi Grupul G7 au anunţat noi sancţiuni financiare şi comerciale contra Rusiei, ca răspuns la continuarea invaziei Ucrainei de către ruși.