Fostul prim-ministru al Marii Britanii și-a anunțat demisia din funcția de deputat, după ce a primit raportul Partygate, în investigația petrecerilor date de el în timpul pandemiei.
Raportul a fost întocmit de Comisia pentru privilegii condusă de parlamentari, care a cercetat dacă fostul premier a indus în eroare Legislativul.
La rândul său, Boris Johnson a acuzat ancheta Camerei Comunelor că a încercat să îl „îndepărteze”: „Încă nu au prezentat nici cea mai mică dovadă că am indus în eroare Camera Comunelor cu bună știință sau din neglijență”.
Totuși, în mărturiile depuse în fața comisiei, Johnson a recunoscut că a indus în eroare Parlamentul, dar a negat că a făcut-o intenționat. El a recunoscut că distanțarea socială nu a fost „perfectă” la adunările din Downing Street în timpul restricțiilor Covid. Dar a spus că au fost evenimente de lucru „esențiale”, și, în opinia sa, permise.
Totidată, a insistat că liniile directoare – așa cum le-a înțeles el – au fost respectate tot timpul.
Vineri seară, după demisie, fostul prim-ministru a spus: „Nu am mințit și cred că, în sinea sa, comisia știe acest lucru. Ei știu foarte bine că atunci când am vorbit în Camera Comunelor am spus ceea ce credeam sincer că este adevărat și ceea ce fusesem instruit să spun, ca orice alt ministru”, a spus acesta.
Boris Johnson a declarat că a corectat înregistrarea cât mai curând posibil și a spus că membrii comisiei „știu asta”. De asemenea, a condamnat comisia și a afirmat că „scopul său, de la început, a fost să mă găsească vinovat, indiferent de fapte”.
„Este foarte trist să părăsesc Parlamentul – cel puțin pentru moment – dar, mai presus de toate, sunt nedumerit și îngrozit că pot fi forțat să plec, în mod antidemocratic, de către o comisie prezidată și condusă, de către deputatul laburist Harriet Harman, cu o asemenea părtinire evidentă”, a completat Boris Johnson.
Citiți și: UK: Închisoare pentru părinții unei fete care a murit în condiții groaznice