Ultimul conducător al Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov, în vârstă de 88 de ani, a fost internat la spital, unde a fost tratat de o pneumonie.
”Este adevărat, dar mă refac. Tratamentul s-a încheiat. Încă alte câteva zile de observaţie, asta e tot”, a confirmat Gorbaciov, contactat de agenţia rusă de presă RIA Novosti.
El a adăugat că medicii l-au vindecat după ce a fost diagnosticat rapid. Născut în 1931, cel care a condus URSS din 1965 şi până la fărâmiţarea acestea în 1991, este supus cu regularitate unor examene medicale.În august, redactorul-şef al postului independent Ecoul Moscovei Aleksei Venediktov a povestit că Mihail Gorbaciov, căruia îi este apropiat, şi-a petrecut cele şase luni dinainte într-un spital, în care scria o nouă carte.
Citește și: Cutremur de 3,7 grade pe scara Richter, vineri dimineață, în zona seismică Vrancea