Așa numitul „show de magie” a avut loc sâmbătă la Palatul Culturii Mureș, cu sala plină, deși astfel de evenimente pot fi organizate la doar 30% din capacitatea sălii, iar Poliția a anunțat amenzi pentru organizatorul spectacolului.
Intervenția s-a declanșat în urma unei postări pe Facebook, în care autorul scrie despre o „lecție” de organizare de evenimente de către un „magician din București” și în imaginile postate de acesta, Palatul Culturii Mureș este plin până la refuz.
„Dacă nu faci promovare decât pe ascuns și nu știe nimeni, poți face ce vrei. Aparent doar unii organizatori de evenimente trebuie să respecte legea”, a scris autorul postării respective.
Polițiștii din Târgu Mureș s-au sesizat și au stabilit că sâmbătă, între orele 16:00-17:00, a fost organizat un spectacol de teatru interactiv, fără respectarea reglementărilor în ce privește triajul epidemiologic și numărul de participanți raportat la capacitatea sălii.
„Polițiștii au identificat organizatorul evenimentului, în persoana unui bărbat, de 31 de ani, din municipiul Craiova, reprezentant al unei societăți comerciale, din București. În cauză urmează a fi aplicate sancțiuni contravenționale în conformitate cu prevederile Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19”, anunță poliția din Târgu-Mureș.