Un deputat cere băncilor să ridice pragul pentru plățile contactless de la 100 la 500 de lei

0

Deputatul USR Adrian Prisnel le-a cerut băncilor să analizeze posibilitatea ca pentru plățile contactless să se ridice pragul pentru care este necesară introducerea codului PIN de la 100lei la 500lei, pe perioada stării de urgență.

 

El a făcut o solicitare către Asociația Română a Băncilor, potrivit unui comunicat de presă.

”În opinia mea riscul de contagiune datorat folosirii terminalelor POS este în acest moment un cost social mult mai mare decât cel de fraudă a tranzacțiilor, mai ales că ne putem proteja destul de ușor asupra acestui risc cu coperți anti NFC/RFID”, a declarat Prisnel.

”Intuitiv tranzacțiile cu numerar sunt mai riscante din punctul de vedere al contagiunii: nu știi la cine a fost bancnota pe care o ai în buzunar, în ce teanc de bani a fost plasată de comerciant, ce alte bancnote s-au atins de ea acolo până a ajuns la tine. Nu am văzut un studiu științific care să măsoare acest risc, nu cred că a fost timp pentru asta, dar personal o să încerc să evit pe cât pot tranzacțiile cu numerar. Cardul rămâne în posesia ta tot timpul și e greu de contaminat. Avem însă și aici cu toții un loc unde ne intersectăm: contactul fizic cu POS ul, atunci când suntem nevoiți să introducem codul PIN pentru autorizarea tranzacției”, a mai arătat deputatul.

El arată că în decembrie anul trecut în România au fost 215 milioane de tranzacții cu cardul, iar tranzacția medie este de aproximativ 120 de lei.

Citește și: Florin Cîțu, ministrul Finanțelor: guvernul va pune la dispoziția IMM-urilor garanții în valoare de până la 10 miliarde de lei

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele