Un fost președinte al CSM, judecătorul Horațius Dumbravă (52 de ani), acum la Curtea de Apel Târgu Mureș, și-a depus cererea de pensionare. Fost șef al Consiliului Superior al Magistraturii în 2011, acesta a revenit după încheierea mandatului în funcția de judecător, unde a mai lucrat încă 6 ani.
Din 2020 a activat ca judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal al CA Tg. Mureș.
În 2011, când a fost ales președinte al Consiliului, Dumbravă a cerut tututor membrilor CSM să își dea demisiile din funcțiile de conducere de la instanțele și parchetele unde activează.
Tot atunci el a anunțat că își va da demisia de la conducerea Curții de Apel Târgu Mureș și că se va suspenda din Uniunea Națională a Judecătorilor din România.
În perioada iunie 1999-decembrie 2000, Dumbravă a fost prim-procuror al Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș, iar din decembrie 1996 și până în iunie 1999 a fost procuror la Parchetul Judecătoriei Târgu Mureș.
Dumbravă este licențiat în științe juridice, promoția 1996 a Facultății de Drept din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și în filosofie, promoția 1995 a Facultății de Filosofie.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!