card bancar

Un nou proiect de lege benefic: cont bancar gratuit pentru fiecare român, pentru pensie, salariu, economii și plăţi

Redactie
card bancar

Românii își vor putea face cont bancar gratuit pentru servicii de bază – pensie ori salariu, plăți electronice sau economii. Proiectul de lege va face ca milioane de români să nu mai fie nevoiți să plătească lunar anumite sume de întreținere a cardurilor, fiind încurajați mai mult pentru plățile online, mult mai accesibile.

Românii preferă cash-ul
„Nu este un secret, oamenii prețuiesc azi cash-ul. Aceleași comunități, care la 1900 nu ar fi renunțat în ruptul capului la polul de aur, au trecut prin educație la a acorda încredere unor bilete de bancă care până la urmă nu erau deloc la fel de tangibile precum o monedă de metal prețios.
Acum vorbim despre cum creștem încrederea în altceva nou, mă refer aici la banii electronici. Sunt convins că mecanismele mentale ale reticenței sunt asemănătoare cu cele care au însoțit intrarea largă a bancnotelor în circulație. Și mai știu că ce s-a făcut acum un secol poate fi repetat azi cu succes.
Când vorbim de încredere mă refer la toate planurile – sistem bancar, Banca Națională, stat, administrație publică, plus încrederea în cei care îi vor stimula pe români să cheltuie bani online sau să economisească altfel decât la saltea.

Zece milioane de români au cont bancar

„Însă degeaba făurim un plan digital și inovator de educație financiară dacă pierdem din vedere o realitate simplă: doar zece milioane dintre români au un cont bancar, doar una din cinci gospodării are asigurare și doar unul din 10 cetățeni ar putea acoperi mai mult de o lună de cheltuieli dacă și-ar pierde sursa centrală de venit”, a declarat deputatul PNL, George Tuță.

Citeste si...  Sancțiuni serioase pentru cei care nu își asigură locuințele

Incluziunea financiară pentru toți cetățenii, parte a economiei digitale

”Vom avea timp să analizăm pentru cei interesați toate detaliile acestui proiect, care vine din mecanismele europene, și are drept scop incluziunea financiară pentru toți cetățenii, ca parte a economiei digitale.
Până de curând, serviciile financiare au fost impuse aproape forțat de bănci, care si-au dorit clienti mulți, pe care să aplice comisioane mari. Regulile noi, pe care vrem să le impunem ar cere băncilor să accepte furnizarea unui serviciu financiar de bază fără costuri, fără comisioane, și care poate fi portat între bănci.
O prelungire a CNP-ului cu o identitate financiară pe care fiecare român trebuie să o primească gratuit”, a mai spus acesta.

Citește și SIKA și Adeplast – “Mai puternici împreună”


Distribuie articol:
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *