Un român îmbarcat la Madrid, cu diagnostic de coronavirus emis de autorităţile spaniole, a călătorit astăzi la bordul unui avion cu aproximativ 60 de pasageri, cu destinaţia Bucureşti, fiind preluat cu izoleta de la Aeroportul ”Henri Coandă” şi transportat la Institutul ”Matei Balş”, anunţă Grupul de Comunicare Strategică, citat de News.ro.
Sursele citate au menționat: ”În cursul zilei de 17 martie a.c., pe Aeroportul Otopeni, a aterizat o aeronavă cu pasageri la bordul căreia se afla un cetăţean român, îmbarcat la Madrid, care a prezentat un certificat medical eliberat de autorităţile spaniole care confirmă infectarea cu noul coronavirus (COVID-19). Persoana în cauză NU a respectat recomandarea autorităţilor spaniole, prevăzută în document, de a rămâne în autoizolare timp de 14 zile”.
Pe parcursul zborului, cetățeanul a prezentat simptome specifice şi a fost preluat de personalul DSP prezent la aeroport şi transportat cu izoletă la INBI Matei Balş, mai arată informarea.
Conform informațiilor, cei aproximativ 60 de pasageri din aeronavă au fost identificaţi, pentru declanşarea urgentă a anchetei epidemiologice.
Grupul de Comunicare Strategică a mai menționat, totodată, că pasagerii care vin dintr-o zonă afectată de noul coronavirus au obligaţia de a se autoizola 14 zile și că aeronava aparţine unui operator privat.