Un sfârșit de săptămână la Marea Neagră cu velierul fără vânt la pupa

0

Un sfârșit de săptămână la mare pe plajă, aglomerație, muzică tare – ce vrea ”șefu” de la terasă sau un weekend pe o barcă în larg, liniștit, cu muzica pe care o vrei, cu camere cam mici și cu, poate, furtună în larg? Asta este o întrebare care poate deveni odată un subiect de căutare pe google. Nu de dragul căutării, ci cu interes în a afla ce vei face de vineri până duminică seară.

 

Pentru că prima variantă îmi era bine cunoscută, am ales varianta a doua, ca mi s-a propus, nu de alta, iar propunerea venea de la o persoană cu permis de ”barcă”. Am zis: știe el ce zice! și am plecat spre marina din Lacul Limanu, aflata in  spatele portului si a șantierului naval din Mangalia. Așezarea are o configurație interesantă: un hotel cu restaurant și cu multe veliere așezate confortabil pe o mare ca un lac de liniștită.

Un velier de app 10 metri lungime, produs în Franța, are cam trei dormitoare – adică 3 paturi – în camere mari exact cât sa poți deschide ușa. Se doarme confortabil. Am ales să dormim pe vas în noaptea de vineri spre sâmbătă. Sigur, ar fi bine să nu bei prea mult și să te culci devreme pentru că dacă ești odihnit nu o sa ai rău de mare sau o sa îl ai, dar o să fine acceptabil.

A doua zi la 10, după micul dejun luat la restaurantul din portul Limanu am plecat cu Velierul. Skipper-ul, Andreea, părea că știe ce face, dar eu mă gândeam ca primim drept ”șofer” un bărbos burtos, poate cu un picior de lemn.

Mai târziu s-a dovedit că știe bine ce face, Andreea, dacă luați vreo barcă din Limanu, vă va și învăța cum e cu navigatul… are chiar și răbdare!

Ne îndreptam spre Balcik, mai întâi am trecut pe la frontiera din Mangalia, află pe canalul care leagă portul Limanu de mare. Aici se văd toate vapoarele pe care le repară șantierul naval, o imagine extrem de spectaculoasă.

După ce am „făcut vama”, operațiune care a durat cam un sfert de ora, am cerut permisiunea Căpităniei Mangalia pentru a ieși pe mare. Marea Neagră era agitată, bătea și vântul, deci, după vreo oră Andreea a decis să oprească motorul diesel – unul mic pentru o așa navă, credeam eu, de 30 de CP – și am continuat cu pânzele. Senzațional. Să urmărești vântul ca să înaintezi părea un lucru la îndemână pentru ea, la fel și învârtitul celor doua vele, la fel era și pentru prietenul meu cu ”permis”.

Am constatat că pentru mine este greu, greu rău. Aici s-a dovedit că Andreea are răbdare, după vreo 2 ore părea că mă descurc la cârmă, dacă primesc îndrumări. Ceilalți, echipajul, erau, ca pirații, cu rom… și cola, ca petrecăreții.

Cum nimeni nu a vrut cârma, am continuat, așa, târâș, în priză permanent, am reușit să ajungem la Capul Caliacra de unde mai sunt 2 ore până la marina din Balcik. Aici am picat, pentru că nu mai era suficient vânt ca să mergem cu vele, nu mai aveam adrenalină, am început să simt răul de mare. M-am culcat. Cu ochii închiși răul de mare dispare, am dormit.

Odată ajunși la Balcik, m-am trezit să prind vama, care este chiar în port, iar portul în fața teraselor și a hotelurilor, am ajutat la acostare, toți cei prezenți pe velier puteau sau chiar trebuiau să facă ceva, am trecut de vamă în 15 minute.

Operațiunile din port, dacă ești la cârmă, sunt interesante, odată acostat poți să începi viața de turist la Balcik. Sigur, de pasăre de noapte pentru că a durat aproape 10 ore să ajungem acolo.

Vezi și Balcic, ”Micul Paradis al României Mari”

Balcik e minunat, mic și cochet, la bulgari te cazezi (daca vrei) si mănânci la jumate de preț față de ce e în Mamaia sau pe litoralul românesc.

Seara ne-am întors pe velier, am făcut o baie caldă, in cabina suficient de mare cât să încapă înghesuita o singură persoană. Măcar apa caldă vine instantaneu și rămâne așa, spre deosebire de apartamentul meu din București…

Port Balcik, noaptea
Port Balcik, noaptea

Sigur, dacă vrei confort poți să dormi la unul dintre hotel-urile de pe faleza, unde o cameră dublă costă mai puțin de la 200 la 400 de lei.

A doua zi am plecat în jur de ora 10 spre Limanu, după ce am luat micul dejun la prima terasa care si-a deschis portile si am trecut din nou prin „vamă”.

Vântul era bun, am mers cu vele și cu motor, aveam vreo 8-9 noduri, viteză bună, trebuia doar să ții velele în vânt.

N.B. La yacht-urile moderne, velele nu trebuie să primească vânt din spate, cum ai crede, ci dintre-o parte ca barca să beneficieze de toata puterea vântului. Expresia ”vânt la pupa” – adică din spate, e astfel desuetă! Daca ajungeți în marina, nu faceți greșeala și urați-le celor care pleacă în cursa un simplu „vânt bun”!

Prima parte, până la Capul Caliacra a fost cu soare, valuri mici și vânt bun, din dreapta față. Era zgomot de vânt și strop de val pe barcă, frumos și simplu de condus velierul.

Caliacra
Caliacra

Liniștea ne-a fost însă tulburata de un telefon primit din Romania: căpitănia Mangalia tocmai emisese o avertizare de vreme severa si cerea tuturor navelor sa intre cat mai rapid la adăpostul portului. Noi mai aveam însă în față câteva ore de „marș”, nici nu se punea problema sa ajungem la timp pentru a evita furtuna. „Va trebui sa ne punem vestele de salvare”, ne-a spus Andreea, care a încercat totuși sa ne îmbărbăteze cu umorul hâtru al unui adevărat lup de mare: „să știți că mie nu îmi place apa, așa că voi rămâne în barca. Să vă țineți bine și voi!”.

După Caliacra, am cotit la stânga și vântul bătea chiar din pupa, a fost mai liniște, dar cu valuri mari, venind de acum din spate. Vremea însă avea treaba ei, s-a înnorat, vântul a s-a intensificat, valurile s-au mărit. Trăiam prima mea furtună pe mare!

Singurul neajuns a fost că ploaie a răcit considerabil temperatura, era deja frig.

Vela foc, spre Mangalia
Vela foc, spre Mangalia

Andreea a făcut câteva manevre să pună velierul în cea mai bună poziție, omul cu ”permis” a trecut la cârmă. Mergeam spre o Mangalia și un Limanu cufundate în furtună. Noi inca priveam „spectacolul” norilor de pe margine, dar știam bine ca va trebui sa înfruntăm urgia pentru a ajunge la destinație.

„Daca vântul e prea puternic, Căpitănia va închide portul, este prea periculos sa te apropii de mal. Va trebui să stăm in larg pana la apus, când vântul se lasă”, ne-a informat sec skipper-ul nostru. Adrenalina curgea deja in valuri.

La o rafală mai puternică, în plină furtuna cu valuri de pana la doi metri, s-a întâmplat ceva la care nimeni nu se aștepta! Focul, adică vela din față a cedat. Am auzit skipper-ul care pana atunci fusese de un calm imperturbabil exclamând ”f–k, nu pot să cred!”

Andreea a fugit spre botul bărcii (prova) am mers și noi, in timp ce pilotul a rămas – aparent – impasibil la timona, ținând barca pe cursul spre Mangalia. Am tras înapoi la bord pânza aflată deja oarecum sub velier, plină de apă, am băgat-o printr-un hublou în salonul de sub punte. Fără vela foc, barca e mai greu de controlat pe valuri, dar măcar noi nu știam asta.

Am coborât curând si vela principala, pentru ca vântul ne venea de acum din travers (perpendicular pe lungimea bârcii) si riscam ca orice rafala rebela de vânt sa ne întoarcă pe-o parte. Rămăsesem așadar doar cu „timidul” motor diesel, care împingea anevoie barca zdruncinata serios de valuri. Am intrat în apele liniștite ale portului abia pe la ora 19, ne-am schimbat și am mers la masă, în port.

O barcă, doua zile de navigat

Practic, toată vacanța cu adevărat activă a costat cam așa: 1000 de euro barca, plus motorina consumată de motorașul diesel de sub punte si cheiaj.

Asta înseamnă vreo 1200 de euro împărțit la 8 persoane, deci… faceți voi calculul!

Cât despre alegerea dintre plajă și velier, ei bine, cu următoarea ocazie cred ca îmi voi lua la mine macar o pelerina pentru furtuna. Pe mare, nu știi niciodată ce surprize îți rezerva vremea!

Skipperul Costea, cu 15000 de mile marine experiență

Skipper, Andreea Costea
Skipper, Andreea Costea

Cât despre Andreea Costea, avem acceptul ei să o deconspirăm. A strâns 30 de primăveri și nu mai puțin de 15000 de mile nautice la cârma diverselor veliere, că nu are unul propriu.

”Am navigat pe Atlantic, Pacific. Am început în 2015 cu câteva plimbări, apoi o regată, în 2016 am luat carnetul și am început să ies pe mare ca skipper. Cea mai lungă plimbare a fost Franța, la Rochelle până în Grecia, aprox. 2500 mile” ne-a mai spus Andreea.

Mai multe despre ea aici, pe Facebook

Velierul Monicuța

Santa Monica este un velier Beneteau Oceanis 38. Pentru mine sunt lucruri noi, deci Beneteau este constructorul, iar Oceanis este denumirea, 38 este lungimea (n.r. picioare), mai exact este lungă de 11 metri.

Santa Monica este un velier Beneteau Oceanis 38
Santa Monica este un velier Beneteau Oceanis 38

Marina, portul din Limanu se numește Life Harbour, și este deținut de familia Marcu, oameni de afaceri care dețin și MedLife.

Life Harbour, Limanu
Life Harbour, Limanu

autori: Ștefan Alexiu, Liviu Chiru

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele